Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
01:34 23 09 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

70 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Națiunilor Unite

ro

24 Oct, 2015 19:55 547 Marime text
“Noi, popoarele Națiunilor Unite, ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor şi a femeilor, precum şi a naţiunilor mari şi mici”, scrie Ambasada Statelor Unite ale Americii, pe Facebook. La 70 de ani de la intrarea în vigoare a Cartei Națiunilor Unite - "La mulți ani, United Nations!", scrie Ambasada.
 
În contextul sărbătoririi pe data de 24 octombrie a 70 de ani de existenţă a Organizaţiei Naţiunilor Unite, Guvernul României a decis participarea ţării noastre la campania „Turn the World Blue”. În cadrul campaniei, monumente sau clădiri oficiale din întreaga lume vor fi iluminate în culoare albastră, pentru a celebra cele şapte decenii de la adoptarea Cartei Naţiunilor Unite, alături de realizările organizaţiei în promovarea păcii şi securităţii globale.
 
Palatul Victoria se înscrie într-o galerie amplă de obiective artistice care vor lua parte la campanie, precum clădirea Operei din Sidney, Marile Piramide de la Gizeh, Statuia lui Iisus Christos de la Rio de Janeiro, Empire State Building din New York, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg, Turnul Înclinat din Pisa sau Westminster Hall din Marea Britanie.
 
Cu ocazia festivităţilor, Guvernul României doreşte să sublinieze încă o dată ataşamentul ţării noastre faţă de obiectivele Cartei ONU şi încrederea în necesitatea construirii unui viitor comun, bazat pe toleranţă şi solidaritate.


Agerpres a dedicat un documentar acestei sărbători.
În urmă cu 70 de ani, la 24 octombrie 1945, Carta Națiunilor Unite, adoptată la 26 aprilie 1945, intra în vigoare, constituindu-se astfel Organizația Națiunilor Unite.

O serie de conferințe diplomatice internaționale au fost organizate în ultima parte a secolului XIX-lea și prima parte a secolului XX, toate având un scop comun, și anume constituirea unei organizații internaționale, care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menținerii păcii. Se dorea, astfel, prevenirea unei noi conflagrații mondiale.
 
Societatea Națiunilor a fost prima organizație internațională ce urmărea prevenirea războiului și a avut un rol deosebit de important în evoluția la nivel internațional a viitoarelor structuri de menținere a păcii. Deși nu și-a atins obiectivul principal, Liga Națiunilor a reprezentat în mare parte, un model pentru organizarea, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, a unei noi organizații internaționale — Organizația Națiunilor Unite.
 
Ideea înființării unei organizații internaționale a aparținut Statelor Unite și Marii Britanii cu mult timp înainte de sfârșitul războiului, procesul în sine fiind destul de anevoios, dat fiind contextul internațional, când majoritatea statelor europene erau implicate în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.
 
La 9 august 1941, în Golful Placentia din Terra Nova, s-a desfășurat întâlnirea dintre premierul britanic Winston Churchill și președintele american Franklin Delano Roosevelt.
 
Ca urmare a acestei întâlniri, la 12 august 1941, a fost elaborat un document — Carta Atlanticului, format din 8 puncte, care stipula printre altele: respectarea dreptului popoarelor de a-și alege propria formă de guvernământ și restaurarea dreptului de auto-guvernare al popoarelor care au fost lipsite de acesta, colaborarea economică între națiuni, pentru ameliorarea condițiilor de muncă, progres economic și securitate socială, instaurarea unei păci durabile care să asigure securitatea statelor, dar și crearea unui sistem larg și permanent de securitate și dezarmarea națiunilor agresoare prin eliminarea arsenalului militar.
Președintele Franklin Delano Roosevelt a prezentat Congresului SUA, la 21 august 1941, conținutul Cartei Atlanticului, document ce a înglobat la momentul respectiv principiile care au stat la baza organizării postbelice.
 
La 24 septembrie 1941, a început Conferința interaliată de la Londra, care a dezbătut problema aderării la Carta Atlanticului, la care au fost prezenți reprezentanți ai Belgiei, Cehoslovaciei, Franței, Greciei, Iugoslaviei, Luxemburgului, Olandei, Norvegiei, Poloniei, Marii Britanii și Uniunii Sovietice.
 
Carta Atlanticului a fost prima declarație de principii cuprinzătoare la care s-au asociat toți aliații.
 
La 1 ianuarie 1942, la Washington, Roosevelt, Churchill și ambasadorii Uniunii Sovietice și ai Chinei au semnat Declarația Națiunilor Unite, această denumire fiind folosită pentru prima oară. A doua zi alte 22 de state au aderat la document. Din vara anului 1942 și până la 1 martie 1945, alte 21 de națiuni au aderat la Declarația Națiunilor Unite, numărul total ridicându-se la 47. Semnatarii subscriau la principiile incluse în Carta Atlanticului.
 
În cadrul conferinței de la Moscova din 29-30 octombrie 1943, miniștrii de externe ai celor patru mari puteri (Molotov, Eden și Hull) și ambasadorul Chinei la Moscova au stabilit necesitatea fondării unei organizații internaționale. Discuțiile s-au finalizat cu semnarea Declarației celor patru puteri.
 
Documentul dat publicității imediat a consemnat pentru prima dată acceptarea de către marile puteri a necesității creării unei organizații pentru pacea și securitatea internațională. Paragraful 4 al Declarației sublinia faptul că, în perioada postbelică, urma să fie creată o nouă organizație internațională, bazată pe egalitatea suverană a statelor și deschisă aderării tuturor statelor, atât mari cât și mici. Acesta poate fi considerat momentul declanșării acțiunii oficiale privind organizarea postbelică.
Deciziile adoptate la Moscova au fost întărite de hotărârile liderilor Uniunii Sovietice, Statelor Unite și Marii Britanii, în cadrul întâlnirii de la Teheran, desfășurată între 28 noiembrie — 1 decembrie 1943.
 
Ca urmare a cererii președintelui american Franklin D. Roosevelt, a fost elaborat la 23 decembrie 1943 un Plan privind crearea unei organizații internaționale având drept scop instituirea și menținerea păcii și securității în lume, dar și asigurarea cooperării națiunilor pentru promovarea bunăstării generale.
 
Documentul prevedea crearea unui Consiliu executiv unic, cu puteri și mijloace adecvate pentru a investiga situațiile de criză care ar fi reprezentat o amenințare la adresa păcii și securității internaționale. Consiliul avea posibilitatea recomandării mijloacelor considerate necesare pentru soluționarea situațiilor de criză.
 
Adunarea generală formată din toate statele membre avea rolul de a schița cadrul politic general, de a dezvolta legislația internațională și de a promova cooperarea generală. Consiliul avea o componență restrânsă, în timp ce Adunarea reunea toți membrii organizației. Rolul deosebit de important revenea Consiliului pentru că toate chestiunile din sfera securității se aflau sub responsabilitate sa.
 
Planul prevedea și instituirea unei Curți internaționale de justiție, precum și alte agenții destinate cooperării în domeniul economic, social, cultural.
La 6 iulie 1944 au fost definitivate ultimele detalii și modificări în proiectul american cu titlul Propuneri provizorii pentru o organizație generală internațională.
 
Administrația de la Washington a lansat invitații oficiale către guvernele britanic, sovietic și chinez de a efectua schimbul de documente și aranjamente cu caracter informativ necesare ca bază de discuții pentru viitoarea organizație internațională. Marea Britanie și China au răspuns imediat afirmativ, iar la 9 iulie și guvernul sovietic a trimis confirmarea privind participarea la negocieri.
 
Lucrările întâlnirii de la Dumbarton Oaks s-au desfășurat în două etape: între 21 august — 28 septembrie 1944 (URSS, Statele Unite și Marea Britanie) și între 29 septembrie — 7 octombrie 1944 (Statele Unite, Marea Britanie și China). Pe baza discuțiilor s-au adoptat Propunerile pentru crearea unei organizații internaționale generale, care au rămas cunoscute în istorie drept Propunerile de la Dumbarton Oaks.
 
Concluziile au fost concentrate în documentul final compus din 12 capitole și în cuprinsul căruia erau precizate scopurile organizației, principiile, componența, organele principale, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Curtea Internațională de Justiție, aranjamente pentru menținerea păcii și securității internaționale, inclusiv prevenirea și suprimarea agresiunii, aranjamente pentru cooperarea economică și socială internațională. De asemenea, Convorbirile de la Dumbarton Oaks s-au încheiat și cu un acord general asupra denumirii diverselor organisme: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic și Social, Secretariat, Curtea Internațională de Justiție și secretarul general.
 
Pregătirile pentru conferința generală a Națiunilor Unite au fost complexe. Ele au constat din negocieri multiple care au avut loc între marile puteri, pe de o parte, și între grupuri de state mici, pe de altă parte. Acordul realizat la Dumbarton Oaks, precum și discutarea propunerilor făcute de statele mici au pregătit terenul pentru conferința de la San Francisco.
La 25 aprilie 1945 se deschideau la San Francisco, lucrările ''Conferinței Națiunilor Unite privind Organizația Internațională'', președintele american Harry S. Truman adresând un mesaj privind importanța deosebită a scopului ei. Erau reprezentate, prin 282 de delegați și 1.444 de consilieri și asistenți, 46 de state semnatare ale Declarației Națiunilor Unite. Al 47-lea semnatar al documentului, Polonia, nu era prezent, dreptul de membru fondator fiindu-i recunoscut mult mai târziu. Ulterior, au mai fost admise patru state (Argentina, Danemarca, Bielorusia și Ucraina), astfel încât, numărul total al acestora s-a ridicat la 50.
 
Scopul conferinței a fost dezbaterea și aprobarea Cartei Organizației Națiunilor Unite, însărcinată cu asigurarea păcii și securității în lume.
 
La 25 iunie 1945, în cadrul ultimei plenare a Conferinței de la San Francisco a fost prezentat proiectul final al Cartei. Dată fiind importanța momentului, președintele plenarei, lordul Halifax a propus să nu se voteze ca de obicei, prin ridicarea mâinii, ci prin apel nominal. Propunerea a fost aprobată și delegații au rămas în picioare până ce lista s-a încheiat.
 
A doua zi, la 26 iunie 1945, în Sala memorială a veteranilor din San Francisco, a avut loc ceremonia semnării Cartei. Timp de 8 ore, în prezența președintelui american Truman, peste 150 de delegați din 49 de state au semnat cele cinci exemplare oficiale ale Cartei.
 
Carta ONU cuprinde 111 articole, divizate în 19 capitole, precedate de preambul. Capitolele în cauză se referă la: scopuri și principii; membri; organe; Adunarea generală; Consiliul de Securitate; reglementarea pacifică a disputelor; acțiuni în caz de amenințare a păcii; aranjamente regionale; cooperarea economică și socială internațională; Consiliul economic și social; Declarația privind teritoriile ne-autonome; Consiliul internațional de tutela; compoziția Consiliului de tutelă; Curtea internațională de Justiție; Secretariatul; diverse; aranjamente tranzitorii de securitate; Amendamente; ratificare și semnare.
La 24 octombrie 1945, ratificarea Cartei ONU de către cele cinci mari puteri ale lumii — China, Franța, Marea Britanie, SUA, URSS și de către majoritatea semnatarilor, a însemnat, de fapt, constituirea Organizației Națiunilor Unite.
 
Începând cu acel an, ziua de 24 octombrie este cunoscută la nivel internațional drept Ziua Națiunilor Unite.
Lucrările primei sesiuni a Adunării generale a ONU au avut loc la 10 ianuarie 1946, la Londra, iar la 19 ianuarie se întrunea Consiliul de Securitate. Cu ocazia primei sesiuni a Adunării a fost ales și secretarul general, în persoana norvegianului Trygve Lie.
 
România a demarat procedurile de aderare la Organizația Națiunilor Unite imediat după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1946, dar a fost admisă la 14 decembrie 1955, la recomandarea Consiliului de Securitate al ONU. Misiunea permanentă a României la ONU a fost înființată la 23 martie 1956, data înmânării scrisorilor de acreditare secretarului general al organizației. România a participat pentru prima dată în calitate de membru ONU la cea de-a XI-a sesiune generală a organizației desfășurată la 12 noiembrie 1956 — 8 martie 1957.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii