De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
12:42 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cartea zilei James William Ozanne, Trei ani în România 1870-1873

ro

27 May, 2015 12:10 1671 Marime text


James William Ozanne, Trei ani în România 1870-1873, Editura Humanitas-colecţia Vintage , București, 2015.
 
Bun regăsit prieteni ai lecturii la o nouă întâlnire! Astăzi supunem atenției dumneavoastră un volum extrem de interesant, despre România  sfârșitului de secol XIX. Cartea este scrisă de către James William Ozanne în 1878 și este publicată la Londra cu titlul original: Three Years in Roumania. După un secol și jumătate de la publicarea în ediție engleză volumul este editat de către editura Humanitas, care face posibil accesul publicului românesc la percepțiile călătorilor care au vizitat spațiul românesc în secolul XIX. A doua jumătate a secolului al XIX-lea trezește un interes aparte al personalităților occidentale și al călătorilor străini pentru spațiul românesc. După ce Carol I de Hohenzollern este înscăunat domnitor în 1866 mulți occidentali au început să fie interesați de România. Infrastructura dar şi noile rute de transport, căile de comunicare au făcut accesibile călătoriile în spațiul românesc. Mulți dintre aceia care ne vizitau erau doar în trecere în drumul lor spre Constantinopol sau în întinsul spațiu rusesc, au existat însă și personaje care s-au arătat cu adevărat interesate de frumusețile și particularitățile spațiului românesc. Printre aceștia putem aminti pe cei traduși în limba română și publicați la editura Humanitas: Maude Rea Parkinson (Douăzeci de ani în România) ori Sir Sacheverell Sitwell (Călătorie în România).Volumul scris de James William Ozanne în 1878 se integrează în acest demers publicistic pe care editura Humanitas la întreprins în acest sens. Autorul a fost un aristocrat și memorialist englez, care a cunoscut, începând cu anul 1870, România acelei epoci. Ozanne a ajuns în spațiul românesc datorită faptului că primise un post la consulatul englez din București, funcție diplomatică pe care o deține timp de trei ani. Ca urmare a acestei experiențe instituţionale publică volumul de amintiri deosebit de important pentru portretele oamenilor din epocă și descrierile pe care le face societății românești. Politica și administrația, moravurile și peisajele românești, așa cum se înfățișau ele la acel moment.

   J.W. Ozanne ajunge la București în 1870, într-o seară de toamnă târzie iar impresia pe care orașul i-a lăsat-o a fost un foarte proastă. Drumurile neângrijite și noroiul omniprezent nu i-au plăcut sub nicio formă autorului cărții, obișnuit cu străzile pavate și îngrijite ale Londrei. După cum scrie în volum Ozanne, pavajul străzilor era cel mai prost din câte ar fi putut exista. Cu totul remarcabil, din perspectiva contemporană, este echilibrul aprecierilor. Grila de evaluare a autorului se raportează la un ideal de democrație și progres al epocii. Deși are o simpatie certă pentru români după anii petrecuți cu aceștia autorul depune eforturi pentru a-i descrie și judeca ponderat conform propriilor spuse. Un exemplu despre elementul pozitiv al descrierii o reprezintă discuția despre originea și profilul etnic ale poporului român. Având acces la date istorice parțiale oferite de istoriografia momentului, autorul ajunge la concluzii valabile și în perioada contemporană. Pentru noi,cei de astăzi, este surprinzătoare imaginea României de la 1875 percepută de către ochii unui englez deprins cu un confort specific societăţii industriale, cu structurile sociale clar definite şi funcţionale. Analiza comparativă oferită de J.W.Ozanne între societăţile din Occident şi cele din Orient redau cu mare fidelitate evoluţiile din cadrul culturilor sociale occidentale şi înapoierea socială, culturală şi politică pe care o înregistrau statele din Orient care încercau să se modernizeze instituţional.  În sensul acesta  regăsim descrieri ale Bucureştiului sfţrşitului de secol XIX, un oraş al contrastelor în acea vreme, unde Orientul şi Occidentul se suprapuneau, un oraş care încerca să scape de aspectul său rural şi să se urbanizeze conform modelului capitalelor europene.

În ceea ce priveşte capitala României, autorul consemnează anumite date statistice (aproximative) despre inventarul locativ şi populaţia oraşului. Aici se găseau, conform spuselor  lui Ozanne, 25.000 de case în care locuiau aproximativ 244.000 de persoane. Oraşul este descris de autor ca „fiind un oraş destul de mare”, datorită faptului că existau multe terenuri virane sau nelocuite. În viziunea autorului englez, oraşul a început să se schimbe în bine şi în doar câţiva ani „va ajunge să aibă un aspect mai plăcut și să fie mai igienic”. Această afirmaţie se va fi bazat pe reformele instituţionale şi reorganizarea edilitară care erau în desfăşurare în vremea în care J.W. Ozanne locuia la Bucureşti. Existau şi multe neajunsuri, lucrări neterminate care conturau o stare de disconfort public. În consecinţă, se poate deduce din lectura acestui volum cum în Bucureştiul acelei epoci existau unele probleme care dăinuie şi în prezent. Străzile nepavate şi insalubre din mahalalele oraşului împreună cu modestele case contrastează puternic cu bulevardele şi clădirile luxoase din centrul oraşului. Cu toate aceste neajunsuri, Bucureştiul îşi păstrează farmecul şi misterul, se dezvoltă urbanistic şi se racordează la modernitatea europeană, lăsând în urmă aspectul oriental. Autorul încearcă să consemneze realităţi plurale ale epocii: de la organizarea claselor sociale la sistemul de guvernământ, de la Biserică la Stat, de la agricultură la obiceiuri şi datini. Ozanne, reuşeşte să analizeze sumar şi grupurile etnice pe care le întâlneşte în periplul său instituţional din România deceniului opt al secolului al-XIX-lea. Sunt amintiţi şi analizaţi albanezii, bulgarii, evreii, ruşii, ţiganii alături de grupul majoritar al românilor alături de care locuiau.  Ozanne trece în revistă şi restaurarea domniilor pământene şi redă o analiză de ansamblu a situaţiei politice, deloc plăcută, a sistemului politic românesc. În ciuda acestor disfuncţionalităţi sistemice caracterizarea românilor ca popor este cel puţin măgulitoare. O redăm deoarece surprinde sinceritatea cu care autorul a descris ceea ce a văzut în corpul social românesc. Astfel autorul consemnează: „orice lipsuri le-ai găsi- căci avem cu toţii destule păcate, potrivit înclinaţiilor şi firii noastre- românii sunt cu deosebire cumsecade şi mărinimoşi, iar această observaţie este valabilă pentru toate clasele sociale. Poporul acesta are o anumită bonhomie care trece înaintea multor păcate. Nimeni nu poate tăgădui că sunt despus de generoşi şi aceasta nu vine din plăcerea de a se împăuna. Generozitatea este cea mai nobilă dintre virtuţi la acest popor şi, poate că aceşti oameni sunt dintre aceia, nu mulţi, care, păcătuind atâta faţă de ei înşişi, greşesc foarte puţin faţă de semeni (p.88).”

    O analiză deosebită despre un popor care îşi căuta sensul existenţei sale şi care încerca să se racordeze la civilizaţie. În final credem că această carte este o meritată restituire a imaginii unei societăţi care a pus bazele modernităţii româneşti şi care a încercat să dea un sens cosmopolit vieţii publice şi culturii române. Dincolo de pitorescul burgheziei române, care se desprindea încet şi sigur de orientalism şi încerca să imite modelul occidental, cartea de faţă reprezintă una dintre puţinele alcătuiri literare, făcute de un străin României la sfârşitul secolului al XIX-lea. Autorul ne oferă o adevărată frescă socială, fidel realizată, despre un popor şi o ţară care se aflau la începuturile creaţiei statale, culturale şi identitare. Românii epocii în care Ozanne a scris această carte, aveau să trecă prin multe evenimente majore  (1878, 1907, 1918, 1922) care au marcat profund evoluţia ulterioară a societăţii şi care au construit România aşa cum arată ea astăzi. Lectură plăcută!

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii