Remus Negoi, candidat unic pentru preşedinţia USR Constanţa
Remus Negoi, candidat unic pentru preşedinţia USR Constanţa
29 Jun, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2398
Marime text
Conferinţa de alegeri pentru desemnarea noului preşedinte al filialei judeţene al USR Constanţa are loc pe 30 iunie. În cadrul evenimentului, va fi desemnată prin votul celor 70 de delegaţi şi componenţa Biroului Judeţean, a Comisiei judeţene de Arbitraj şi a Comisiei de cenzori a partidului.
În cursa pentru funcţia de preşedinte al USR Constanţa a rămas doar actualul lider de judeţ, Remus Negoi. Negoi este antreprenor, doctor în economie al ASE Bucureşti, economist, absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanţa. Acesta a mai deţinut preşedinţia organizaţiei judeţene a USR Constanţa timp de doi ani.
În cadrul Conferinţei judeţene, delegaţii vor decide dacă următorul mandat al preşedintelui va rămâne de un an, ca şi până acum sau va de patru ani, maximul prevăzut de statut. Săptămâna trecută, în cursa internă pentru preşedinţia USR se înscrisese şi Ciprian Ciopa, inginer în cadrul Autorităţii Navale Române. Între timp acesta s-a retras din competiţia internă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii