Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:47 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN Ceremonie cu prilejul zilei de 9 mai. Triplă semnificație pentru istoria poporului român

ro

09 May, 2020 12:36 2634 Marime text

Drapelul național al României și drapelul Uniunii Europene au fost înălțate pe catarg sâmbătă, 9 Mai, la sediul Ministerului Apărării Naționale, în cadrul unei ceremonii în format restrâns organizată cu prilejul aniversării Zilei Independenţei de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și Zilei Uniunii Europene, transmite MApN.

În contextul epidemiologic actual și ținând cont de misiunile Armatei României în sprijinul autorităților publice pentru aplicarea măsurilor de limitare a răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, marcarea acestei zile cu triplă semnificație pentru istoria poporului român se va face sub deviza “Mereu la datorie!”.

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, a subliniat, în mesajul său transmis cu această ocazie, că ”astăzi, 9 mai 2020, ne amintim de trei date istorice: Independența de Stat a României, încheierea celui de Al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Însă, cu certitudine, fără eroii acestor zile, fără medicii şi personalul medical al României, civili şi militari deopotrivă, fără dedicarea adevăraților militari, mulți dintre români nu ar fi avut ocazia să privească, cu încredere și speranță, spre viitor!”.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii