FOTO Jandarmii din Constanșa, intervenții în Mamaia și Costinești. Arme albe, substanțe interzise și parfumuri contrafăcute
FOTO: Jandarmii din Constanșa, intervenții în Mamaia și Costinești. Arme albe, substanțe interzise și parfumuri
25 Aug, 2025 09:54
ZIUA de Constanta
145
Marime text



În perioada 22 – 24 august 2025, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Tomis” Constanța au desfășurat misiuni specifice pentru asigurarea și menținerea ordinii și siguranței publice în județul Constanța, în urma cărora au fost constatate mai multe fapte de natură penală și contravențională, transmite un comunicat din partea instituției.
Bărbați prinși cu substanțe și arme albe în zona unor cluburi din Mamaia
Duminică dimineață, 24 august a.c., în jurul orei 05:40, jandarmii aflați în misiune de patrulare în stațiunea Mamaia au legitimat un bărbat în fața unui club. În urma controlului corporal preventiv, jandarmii au găsit asupra lui un spray iritant-lacrimogen, obiect interzis în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, conform articolului 372 Cod Penal. Persoana a fost condusă la sediul Secție de Poliție Mamaia pentru întocmirea procesului-verbal de constatare și continuarea cercetărilor de către organele abilitate.
Tot duminică dimineață, în parcarea unui club din Mamaia, jandarmii au observat un grup de persoane care descărcau conținutul unor butelii metalice în baloane, în dreptul portbagajului unui autoturism. La vederea echipajului, aceștia au devenit agitați, motiv pentru care jandarmii au intervenit.
În urma controlului corporal preventiv și a verificării autoturismului, au fost găsite mai multe obiecte și substanțe interzise: un baston telescopic, un dispozitiv metalic tip box și un pliculeț transparent ce conținea fragmente dintr-o substanță albă, cu posibil efect psihoactiv.
Șoferul mașinii a fost condus la sediul Secției de Poliție Mamaia pentru întocmirea procesului-verbal de constatare, polițiștii urmând a continua cercetările.
Femeie depistată în timp ce comercializa parfumuri susceptibile de a fi contrafăcute
Un echipaj al Jandarmeriei Mobile Constanța a depistat duminică, 24 august a.c., în jurul orei 20:40, în localitatea Costinești, o femeie care oferea spre vânzare mai multe parfumuri purtând însemnele unor mărci cunoscute.
În urma legitimării și al controlului corporal și al bagajelor efectuat de către jandarmi, au fost identificate 12 parfumuri existând suspiciuni privind autenticitatea acestora. Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar persoana a fost condusă la secția de Poliție, pentru întocmirea documentelor procedurale, conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Bărbat depistat cu un cuțit în fața unei săli de jocuri
La data de 25 august a.c., în jurul orei 00:30, pe timpul executării atribuțiilor de serviciu, pe raza stațiunii Mamaia, un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța a observat, în fața unei săli de jocuri de noroc, un bărbat care a manifestat un comportament suspect, încercând să evite contactul cu jandarmii.
Forțele de ordine au procedat la interceptarea bărbatului, iar în urma unui control corporal preventiv, a fost găsit asupra acestuia un briceag cu dimensiunea totală de 21 cm. Persoana în cauză a fost condusă la sediul secției de Poliție pentru continuarea procedurilor legale.
Rezultate totale în perioada 22-24 august
Pe timpul misiunilor, au fost constatate 14 infracțiuni, dintre care 10 în mod independent și 4 în cooperare cu celelalte instituții partenere. În total, 15 autori au fost surprinși în flagrant sau identificați în urma sesizărilor primite de la cetățeni. În ceea ce privește faptele de natură contravențională, au fost aplicate 13 sancțiuni, în valoare totală de 4.500 lei, pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. În cadrul misiunilor, au fost verificate peste 500 de persoane.
Citește și:
Știri Constanța: Bărbat prins cu un cuțit de 34 de cm asupra lui, la Vama Veche, de către jandarmi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii