Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:18 20 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în Dobrogea!

ro

26 Jul, 2018 08:00 2366 Marime text
Este cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în jumătate de ţară până joi, la ora 23:00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

24 de judeţe sunt vizate de această avertizare, din care 15 total (Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Călăraşi şi Constanţa) şi 9 parţial (Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu).

Până joi la ora 23.00 îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va menţine accentuată până la sfârşitul acestei săptămâni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii