Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:44 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Building Construction Mea SRL, contract cu CN APM Constanţa (document)

ro

05 Jul, 2018 00:00 4242 Marime text
Building Construction Mea SRL şi-a adjudecat contractul „Lucrări de infrastructură incluse în obiectivul de investiţie «Zona de acces a navelor pe Canalul Dunăre - Marea Neagr㻓 - proiectare şi execuţie“, atribuit de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa.
 
Lucrările din cadrul proiectului se vor realiza în zona de acces al navelor pe Canalul Dunăre -Marea Neagră, respectiv în zona Porţii nr. 9 de acces în zona Sectorului Fluvio-Maritim al Portului şi adiacent danelor 97-99. Lucrările aferente celor două proiecte se vor realiza în interiorul Portului Constanţa, zona în care terenul se află în administrarea CN APM SA Constanţa. Lucrările vor fi incluse în două proiecte tehnice distincte, astfel:
- Sistematizare acces şi modernizare platformă Poarta 9 - lot 1
- Acces rutier la danele de operare 97-99 - lot 2.
 
Valoarea estimată totală a contractului (proiectare + execuţie) era de 2.018.787,44 de lei, fără TVA. Contractul a fost atribuit la valoarea de 1.284.739,61 de lei.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele cu funcţie de decizie, responsabile cu atribuirea licitaţiei, sunt: director general - Dan Nicolae Tivilichi, director general adjunct - Marian Tanase, director tehnic - Ion Tomescu, director economic - Daniela Şerban, şef Departament Achiziţii Publice - Otilia Ifimov, şef Serviciul Juridic şi Contencios - Tănase Iulian Pepi, şef Serviciul Tehnic, Reparaţii - Mihai Gheorghiade. 

Building Construction Mea SRL, în datele Registrului Comerţului 

Societatea a fost înfiinţată în anul 2017 şi are sediul social în Bucureşti. Capitalul social subscris, de 200 de lei, integral vărsat, este compus din 20 de părţi sociale. Valoarea unei părţi sociale este de 10 lei. Firma Building Construction Mea SRL este controlată de Constantin Nicolescu şi Magdalena-Emilia Alexandru, fiecare cu 50% din capitalul social. Magdalena-Emilia Alexandru este administratorul societăţii, care se ocupă de lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale.
 
În anul fiscal 2015, firma cu 45 de salariaţi a înregistrat o cifră de afaceri de 10.778.188 de lei şi un profit de 2.859.979 de lei. De asemenea, în anul 2016, firma cu 42 de salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 9.431.976 de lei şi un profit de 240.284 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 51 de salariaţi, cifră de afaceri de 6.516.226 de lei şi profit de 23.412 lei.
 
În secţiunea „Documente“ puteţi consulta anunţul de atribuire a contractului.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii