Tronsonul Basarabi - Lazu continuă să fie închis circulaţiei
Tronsonul Basarabi - Lazu continuă să fie închis circulaţieiTraficul rutier a fost reluat pe Autostrada Soarelui pentru toate categoriile de autovehicule pe tronsonul Bucureşti - Cernavodă, începând cu ora 10.00, anunţă Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Poliţiştii le recomandă conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, întrucât, pe mai multe porţiuni, partea carosabilă este acoperită cu zăpadă bătătorită şi gheaţă. Noul tronson Basarabi - Lazu este încă închis. Precizăm că Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenţionare, valabilă până în data de 3 februarie, conform căreia în Moldova, Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania şi Maramures vremea va fi geroasă, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, astfel încât temperaturile minime se vor încadra pe arii extinse între -25 şi -15 grade, iar cele maxime diurne vor fi negative.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp