Tenismenul Horia Tecău va depăşi suma de un milion de dolari
câştigaţi din tenis, în urma evoluţiilor sale de la Australian Open,
competiţie la care a atins faza semifinalelor probei de dublu masculin
şi va juca în finala probei de dublu mixt.
Tecău şi partenerul său, suedezul Robert Lindstedt, au fost eliminaţi
în semifinale de liderii ATP, fraţii Bob şi Mike Bryan, la dublu
masculin, iar pentru prezenţa în această probă cei doi vor primi câte un
cec în valoare de 56.500 de dolari australieni (circa 60.000 USD).
Jucătorul
român în vârstă de 27 de ani este prezent şi pe tabloul de dublu mixt,
iar vineri s-a calificat în finală împreună cu americanca Bethanie
Mattek-Sands, ceea ce îi asigură un cec în valoare 33.750 de dolari
australieni (aproximativ 36.000 USD).
Cel mai bun jucător român de
dublu (locul 13 ATP) avea "în cont" înaintea Australian Open suma de
916.259 USD, potrivit statisticii prezentate de site-ul oficial al ATP,
astfel că după turneul de la Melbourne Park va ajunge la circa 1,012
milioane de dolari. Această sumă ar putea creşte dacă Tecău va câştiga
proba de dublu mixt, performanţă ce este recompensată cu 67.750 de
dolari australieni (72.000 USD) de jucător.
Tecău devine al doilea
jucător român în actrivitate care depăşeşte milionul de dolari din
tenis, după Victor Hănescu (3,24 milioane de dolari) şi al cincilea în
clasamentul "all-time", după Andrei Pavel (5,225 milioane de dolari),
Victor Hănescu, Ilie Năstase (2,07 milioane de dolari) şi Adrian Voinea
(1,83 milioane de dolari). Însă jucătorul din Constanţa, dublu finalist
la Wimbledon cu Lindstedt, este tensimenul român cu cele mai mari premii
obţinute din probele de dublu.
Totodată, Horia Tecău este
jucătorul român care pleacă de la Melbourne cu cele mai mari premii,
fiind urmat de Monica Niculescu, calificată în turul trei la simplu şi
în sferturile de finală la dublu feminin, care va primi 82.625 de dolari
australieni (88.000 de dolari americani).
În clasamentul
"all-time feminin", Irina Spârlea a "adunat" cei mai mulţi bani în
carieră - 2,6 milioane de dolari, fiind urmată de Ruxandra Dragomir -
1,8 milioane de dolari, Monica Niculescu - 1,58 de milioane de dolari,
Sorana Cîrstea - 1,44 milioane de dolari, Virginia Ruzici - 1,2 milioane
de dolari, Alexandra Dulgheru - 1,16 milioane de dolari şi Edina
Gallovits-Hall - 1,05 milioane de dolari. Aceste ierarhii nu ţin cont de
inflaţia dolarului şi nici de faptul că, în trecut, premiile erau mai
mici.
Prezenţa lui Horia Tecău în finala unui turneu de dublu mixt
este prima a unui român din 1979. Ultimii români ce au disputat o
finală de Grand Slam au fost Virginia Ruzici şi Ion Ţiriac, care în 1979
pierdeau în ultimul act al turneului de la Roland Garros.
Ilie
Năstase are în palmares două titluri la două la dublu mixt, ambele la
Wimbledon, cu jucătoarea americană Rosemary Casals, în 1970 şi 1972.
Meciurile
de dublu mixt figurează numai în cadrul competiţiilor de Grand Slam şi
în cadrul Cupei Hopman, care se desfăşoară în luna ianuarie a fiecărui
an la Perth (Australia). Din acest an, proba de dublu mixt va fi şi în
programul Jocurilor Olimpice de la Londra.