Comandantul Flotei franceze din Marea Mediterană, vizită în unitățile Forțelor Navale din Constanța (galerie foto)
Comandantul Flotei franceze din Marea Mediterană, vizită în unitățile Forțelor Navale din Constanța (galerie
16 Mar, 2018 17:07
ZIUA de Constanta
1960
Marime text
Viceamiralul Charles-Henry de la Faverie du Che, comandantul Flotei franceze din Marea Mediterană, a efectuat, în perioada 14-15 martie, o vizită în unități ale Forțelor Navale din Constanța.
Oficialul francez a fost primit de contraamiralul de flotilă Mihai Panait, locțiitorul pentru Operații și Instrucție al șefului Statului Major al Forțelor Navale și de contraamiralul de flotilă Daniel Căpățînă, comandantul Flotei.
Cu această ocazie, a fost analizat stadiul cooperării dintre Marinele Militare ale celor două ţări, pe durata participării în comun la exerciţii bilaterale și multinaționale, discuțiile fiind înscrise în sfera consolidării securităţii în regiunea Mării Negre, în conformitate cu măsurile adoptate la summitul de la Varșovia al Alianţei Nord-Atlantice.
Sursă foto: Forțele Navale Române

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii