Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
00:07 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştiripesurse.ro UNPR nu îl mai susține pe Ponta la o nouă moțiune! Premierul DEMISIONEAZĂ

ro

19 Jul, 2015 12:14 844 Marime text
Victor Ponta e pus sub o presiune continuă!

DNA a dat atacul, o parte din colegii din partid vor să-l dea jos din fruntea Guvernului, Opoziția vrea și ea să-l mazilească, iar finalul poate fi dramatic, informează stiripesurse.ro

Europarlamentarul ALDE Renate Weber e de părere că Victor Ponta fie va demisiona, fie va fi trădat de UNPR la moțiunea din toamnă pe care o promite PNL.
„Mai devreme sau mai târziu, cred că vom asista fie la o demisie din fruntea guvernului a d-lui Ponta. În toamnă, mă refer la următoarele câteva luni, nu la intrarea în anul electoral 2016. Dacă asta nu se va întâmpla, cred că va exista o moţiune de cenzură. Eu personal, cred că, la acea dată, o să existe o majoritate, pentru că şi unii de la PSD vor migra, dar, mai ales, există un partid UNPR, care a zis tot timpul că îl sprijină pe Ponta, deci nu sprijină neapărat PSD-ul şi Guvernul. Un partid creat peste noapte, ştim foarte bine cum, ca să sprijine atunci majoritatea lui Traian Băsescu, un partid care niciodată nu s-a legitimat prin alegeri în mod individual, ci tot timpul care face jocuri de genul ăsta şi cumpără. Deci, nu m-aş baza sub nicio formă pe susţinerea aceasta”, a spus Renate Weber la Antena 3.

Integral pe stiripesurse.ro

Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii