Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:49 07 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorel Hizo i-a luat locul lui Grigoras

ro

29 Aug, 2002 00:00 1094 Marime text

Schimbare de antrenor la FC Farul Constanta

Noul tehnician al "marinarilor" va avea o intelegere pe doi ani * Marian Dinu si Constantin Garjoaba vor ramane "secunzi" * Obiectivul lui Hizo va fi acelasi: clasarea pe locurile 1-8 in campionat si accederea in semifinalele "Cupei Romaniei" * Marcel Abaluta, Cristian Dicu si Cristian Petcu revin la echipa mare

Scandalul iscat zilele trecute la FC Farul Constanta, cand jucatorii si antrenorul Petre Grigoras au intrat in conflict in urma parasirii, sambata seara, a cantonamentului, a rapus primul cap: cel al antrenorului. De ieri de dimineata, Petre Grigoras nu mai pregateste pe FC Farul, succesorul sau fiind Viorel Hizo, fostul antrenor al Rapidului. Schimbarea lui Grigoras s-a facut in mare taina. Fara a-l anunta pe Grig ca va fi inlocuit inca de ieri - desi era de asteptat ca el sa fie inlocuit dupa meciul cu UTA - conducerea clubului a purtat negocieri cu Viorel Hizo. Presedintele Marcel Lica a fost la Bucuresti, de unde l-a adus pe noul antrenor. Hizo a fost numit pe o perioada de doi ani, cu acelasi obiectiv: clasarea pe unul din locurile 1-8 in campionat si accederea in semifinalele "Cupei Romaniei". Hizo, care a plecat o data cu Lica din capitala, la ora 18.00, urma sa ajunga aseara in Constanta. Imediat el avea planificat sa aiba o intalnire cu jucatorii, de la ora 20.30 programand un antrenament la lumina reflectoarelor, de fapt un joc-scoala la care au participat toti jucatorii. Din cate se pare, Hizo va merge pe mana acelorasi antrenori secunzi: Marian Dinu si Constantin Garjoaba, acest lucru fiind confirmat de presedintele Marcel Lica: "Deocamdata, se va merge pe aceiasi antrenori". Totodata, Hizo a dorit sa-i vada pe toti jucatorii la antrenamentul de aseara. Chiar si pe cei pusi pe lista de transfer: Marcel Abaluta, Cristian Dicu si Cristian Petcu. "Domnul Hizo si-a exprimat dorinta de a-i vedea la lucru pe toti si abia apoi va lua o decizie daca vor ramane sau nu".

Se dorea un antrenor tanar

Din cate se pare, intentia conducerii clubului era aducerea unui antrenor tanar, pentru ca s-a vazut ca marea majoritate a echipelor din campionat merg pe mana unor tehnicieni ca Olaroiu, Lacatus, Zenga, Rednic sau Panduru. Grigoras era solutia perfecta, dar, din moment ce nu mai era cale de intoarcere, s-a ales varianta schimbarii sale. Din cate se pare, mentinerea lui Grigoras a fost sustinuta chiar de Bosanceanu, in timp ce alte persoane din club ii doreau pe Marin Barbu si Hizo. Pana la urma, a fost ales Hizo, asta pentru experienta pe care o are.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii