Superkombat exploziv pe 24 mai „Fiul lui Dracula“ face la Mamaia primul pas spre centura mondială (galerie foto)
Superkombat exploziv pe 24 mai: „Fiul lui Dracula“ face la Mamaia primul pas spre centura mondială (galerie
17 May, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2211
Marime text



La debutul său în circuitul World Grand Prix, timişoreanul Flavius Boiciuc este anunţat în piramida mondială la categoria semigrea, primul adversar urmând să fie câştigătorul selecţiilor din Marea Britanie, Jamie Bates. În cea de-a doua semifinală, campionul mondial WAKO la amatori, sârbul Miljan Vidovic, îl va înfrunta pe surinamezul Miles Simson, astfel că învingătorii celor două meciuri vor da piept în finala programată la sfârşitul serii.

Preşedintele Superkombat, Eduard Irimia, a anunţat că unii dintre cei mai buni sportivi din noua generaţie au fost selectaţi pentru gala de la Mamaia, o parte dintre ei venind chiar din circuitul New Heroes. Iată programul complet: Turneu categoria semigrea - Semifinala 1 - Miles Simson (Surinam) vs Miljan Vidovic (Serbia); Semifinala 2 - Jamie Bates (Marea Britanie) vs Flavius Boiciuc (România); Super-fight - Categoria semigrea (-85 kg) - Aristote Quitusisa (Angola) vs Daniel Alexandru (România); Super-fight - Categoria cruiser (-92 kg) - Micky Terrill (Marea Britanie) vs Dănuţ Hurduc (România); Super-fight - Categoria cruiser (-92 kg) - Christian Brorhilker (Germania) vs Cristian Ristea (România); Super-fight - Categoria mijlocie (-71 kg) - Rangel Ivanov (Bulgaria) vs Amansio Paraschiv (România); Super-fight - Categoria cruiser (-92 kg) - Jallon Corentin (Franţa) vs Sebastian Ciobanu (România); Turneu categoria semigrea - Finala - Câştigător semifinala 1 vs Câştigător semifinală 2. În total, 600 de bilete sunt puse la vânzare pentru gala Superkombat World Grand Prix II de la Mamaia, programată pentru sâmbătă, 24 mai, începând cu ora 22.00, un tichet putând fi achiziţionat în schimbul a 200 de lei. În România, evenimentul va fi transmis în direct de sport.ro, imediat după miezul nopţii de Pro TV, dar şi de Eurosport.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii