Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:15 17 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Ştefan Marcu, de la CS Farul Constanţa, boxează astăzi cu rusul Şamil Askerov la Campionatul European

ro

17 Mar, 2017 00:00 654 Marime text
Boxerul constănţean Ştefan Marcu, de la CS Farul Constanţa, susţine astăzi al doilea meci la Campionatul European Under-22 Elite, care se desfăşoară în România, la Brăila, până pe 22 martie.
 
Ştefan Marcu evoluează la categoria 60 kg, iar după victoria obţinută fără probleme, la puncte (5-0), în runda inaugurală, contra spaniolului Jimenez Manueco Rafael Salvador, astăzi, în optimile de finală, are parte de un adversar redutabil, rusul Şamil Askerov. Acesta a trecut în partida precedentă de Nenad Stancic (din Germania), tot cu 5-0.
 
„Ştiţi cum e, dacă baţi un sportiv rus, eşti un boxer adevărat. Ştefan are însă şanse să învingă. Dacă se mobilizează, poate să o facă. Am urmărit meciul lui Askerov cu pugilistul german. Rusul e stângaci, iar Ştefan a boxat foarte bine de multe ori contra unor stângaci. Sperăm să facă un meci mare. Evoluţia lui din partida cu spaniolul, un boxer bătăios şi ambiţios, ne dă speranţe“, a declarat antrenorul de la club al lui Ştefan Marcu, Mihai Constantin, cel care, la aceste Europene, îl secondează pe antrenorul-coordonator Valentin Vrânceanu în colţul lui Marcu.
 
Sursa foto: Facebook (CE Box Brăila)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii