Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:07 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep joacă la turneul de la Wuhan. Poate deveni noul lider mondial!

ro

25 Sep, 2017 00:00 2246 Marime text
În perioada următoare, cea mai bună jucătoare de tenis din România, constănţeanca Simona Halep, evoluează la turneul de categorie Premier 5 de la Wuhan (China), unde este cap de serie numărul 2. 
 
Vicelidera mondială are ocazia ca, la finele acestei întreceri, să devină noul lider al clasamentului WTA, detronând-o pe Garbine Muguruza. Condiţia e ca Simona să câştige turneul, iar spaniola să nu ajungă în finală sau să facă finală, iar Muguruza să nu treacă de optimi. La Wuhan, Halep s-a înscris la simplu, dar şi la dublu. La simplu, va juca în turul doi (având liber în prima rundă) cu învingătoarea din partida Daria Kasatkina (Rusia) - Alison Riske (SUA). La dublu, Simona evoluează alături de Monica Niculescu, iar cele două le întâlnesc în primul tur pe Sorana Cârstea şi letona Jelena Ostapenko, cea care a învins-o pe constănţeancă în finala din acest an de la Roland Garros.
 
„Vreau să mă gândesc numai la jocul meu, fără a avea presiunea rezultatului. Nu va fi uşor, tabloul anunţându-se unul dificil. Fiind la final de sezon, resimt puţin oboseala, dar încă am destulă energie pentru a reuşi un turneu bun. Mai am un obiectiv pentru 2017, locul unu mondial şi sper să-l ating“, a declarat Simona Halep. Turneul de la Wuhan e dotat cu premii totale de 2.666.000 de dolari, iar cine se va impune la simplu va primi 487.245 de dolari şi 900 de puncte WTA.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii