Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nu a urcat cu Farul la Predeal Tânărul atacant Alexandru Muscă se pregăteşte cu CF Brăila

ro

13 Aug, 2014 00:00 3651 Marime text
Atacantul constănţean de 18 ani Alexandru Muscă se află, în aceste zile, în pregătire cu CF Brăila. Jucător al Şcolii de Fotbal Farul 2010 şi promovat la echipa mare a Farului pe finalul sezonului trecut, Muscă nu a fost inclus în lotul „marinarilor“ deplasat în cantonamentul montan de la Predeal. Dorindu-şi să joace numai la seniori de acum înainte, Alexandru, care a înscris două goluri pentru Farul în Liga a II-a, încearcă un transfer la Brăila. A existat o discuţie preliminară între CF şi Farul 2010, dar lucrurile nu sunt nici pe departe stabilite.

„Este alegerea lui. El aparţine de Şcoala de Fotbal Farul 2010. I-am explicat familiei poziţia clubului nostru. Locurile din cantonamentul de la Predeal au fost limitate, de aceea nu a fost luat la munte. A fost lăsat în pregătire la juniori, urmând ca, la revenirea Farului la Constanţa, să fie chemat din nou în echipa mare“, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedintele Farului.

Intraţi în a şasea zi de cantonament la Predeal, „marinarii“ încearcă să susţină astăzi un meci amical, însă, până ieri după-amiază, partida pe care ar dori-o Farul, cu FC Braşov, nu fusese stabilită. Constănţenii căutau ieri şi o altă echipă. Vineri, 15 august, în schimb, este bătută în cuie disputa cu Săgeata Năvodari, care va avea loc de la ora 11.00. Antrenorul principal al Farului, Marian Pană, s-a declarat mulţumit de modul în care se derulează pregătirea la munte. „Totul decurge normal“, a spus Pană, care, la Predeal, are sub comandă 23 de jucători.      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii