Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
19:58 24 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Întâlnirea din Bulgaria Luptătorul Alin Mincu, de la Oyama Karate Constanţa, l-a provocat pe Superman (galerie foto)

ro

06 Jul, 2015 00:00 1644 Marime text
Fraţii gemeni Alin şi Costin Mincu, din Constanţa, continuă antrenamentele pentru urcuşul spre culmile luptelor. Alin plănuieşte să treacă la o categorie superioară de greutate, iar Costin vrea să dea uitării ultimul eşec de la Superkombat

Practicanţi de Karate Kyokushin la CS Oyama Karate Constanţa, gemenii Mincu, ambii înalţi de 1,96 m, au intrat în ultimii ani şi în spectaculoasa lume a Superkombat, pregătindu-se şi la kick-boxing. La debutul în promoţie, în vara anului trecut, Alin a fost surpriza plăcută a galei World Grand Prix III de la Constanţa, când şi-a făcut KO adversarul cu o senzaţională lovitură de picior, care l-a trimis în lumea viselor pe luptătorul din Ploieşti Mihai Vicenţiu. Cu două meciuri la Superkombat, Alin Mincu urmează actualmente un program de creştere în masă musculară. Costin a evoluat şi el în promoţia condusă de Eduard Irimia, iar înfrângerea din gala de pe 23 mai îl motivează să se pregătească cu şi mai mare râvnă.

În vârstă de 24 de ani, Alin Mincu a concurat în ultimul timp la puţin peste 80 kg, însă a considerat că o creştere în greutate îl va ajuta mult mai mult în ring. Astfel că, o perioadă, acordă o importanţă sporită antrenamentelor de culturism, dorind să ajungă în jurul greutăţii de 90 kg. „Vreau să-mi sporesc masa musculară. La înălţimea mea, îmi va fi mult mai bine pe la 87-88 de kilograme. Acum am 85 kg. Astfel că am luat o pauză, în această vară, cu antrenamentele dure de la sală, punând accent pe culturism. Mai fac însă şi palmare, sac sau mişcare. Voi reveni în ring probabil în luna octombrie, cu ocazia galei organizate la Constanţa de Valeriu Ariton“, a declarat Alin Mincu, sportiv antrenat la CS Oyama Karate de Marius Burlacu, care este ajutat în pregătirea luptătorilor clubului de Lidia Dobrin.

„Următorul meu meci“


Recent, Alin a fost în Bulgaria, în staţiunea litorală Sunny Beach, iar în faţa unui cinematograf, a dat nas în nas cu… Superman! Era doar o copie în mărime naturală a celebrului personaj de film, dar luptătorul constănţean, animat de un puternic spirit competiţional, nu a ratat prilejul de a se poza cu el, faţă în faţă, ca la cântarul oficial ori precum în ring, în momentele dinaintea unei lupte. „Următorul meu meci“, a glumit Alin pe marginea ineditei întâlniri, pe o reţea de socializare.

A avut probleme cu condiţia fizică


Costin Mincu a evoluat la Superkombat pe 23 mai, la Bucureşti, în cea mai puternică gală pe reguli K-1 din primăvara lui 2015. Constănţeanul l-a întâlnit pe Cosmin Ionescu, în faţa căruia a cedat după 49 de secunde de la startul reprizei a treia. „A fost doar o luptă pierdută. Mai avem multe de arătat. Sunt foarte mulţumit de evoluţia de la gală a lui Costin şi le mulţumesc lui şi tuturor celor care ne-au susţinut. Cinste constănţenilor pentru curajul de luptători adevăraţi!“, a spus, după meci, antrenorul Marius Burlacu. „A fost o experienţă nouă. Nu a ieşit cum mi-am dorit şi îmi pare rău dacă am dezamăgit, dar susţinerea apropiaţilor mă face să trec mai uşor peste înfrângere“, a spus Costin Mincu, cel care va primi o nouă şansă la Superkombat. „Am avut probleme cu condiţia fizică, ceea ce a făcut ca în repriza a treia să întâmpin dificultăţi, după ce, două runde, am dat aproape numai eu. Dacă mai rezistam un minut, altul era deznodământul. Oricum, toată lumea a spus să partida nu a fost plictisitoare, ci foarte spectaculoasă. În ultimul timp, m-am pregătit mai bine şi aştept cu optimism următorul meci la Superkombat“, a arătat Costin Mincu.

Familia Alexandru a sărbătorit 30 de ani de căsătorie


Prietena luptătorului, Andreea Roxana Stan, face şi ea Karate Kyokushin la clubul Oyama, după ce, când era mica, a practicat gimnastica (artistică şi aerobică). Sâmbătă, Costin şi Roxana au participat la un eveniment fericit din viaţa familiei Andreei Roxana, mătuşa şi unchiul acesteia (soţii Alexandru - Ioana şi Constantin Liviu) celebrând împlinirea a 30 de ani de căsătorie. Evenimentul a fost marcat, în cerc restrâns (fiind invitate rudele apropiate), la biserică şi la un restaurant din Constanţa. „Mătuşa şi unchiul mă susţin şi ei la karate, ca de altfel întreaga familie. Vărul meu, Bogdan Andrei Alexandru, a fost sportiv, făcând culturism“, spune Roxana.

Pregătire cu noaptea-n cap


În urmă cu o lună, aceasta a cucerit medalia de argint la Cupa Budo Best, întrecere care s-a desfăşurat la Bucureşti, iar în luna octombrie sau noiembrie a acestui an, tânăra luptătoare va intra din nou în concurs. Până atunci, continuă antrenamentele, pregătindu-se în mai multe sesiuni în timpul zilei. Dis-de-dimineaţă, la ora 5.30 sau 6.00, se antrenează alături de Costin Mincu la sala de la baza sportivă „Triunghi“ din Constanţa. Programul mai cuprinde apoi pregătirea sub comanda lui Marius Burlacu şi a Lidiei Dobrin, dar şi de la sala de forţă.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii