Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:13 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul întâlneşte liderul FCSB, într-o partidă decisivă pentru titlu Gică Hagi - „Sperăm să facem un meci mare“ (galerie foto)

ro

22 Apr, 2017 00:00 1702 Marime text
Despărţite de trei puncte (37 - 34) în turneul play-off al Ligii Naţionale, primele două clasate, FCSB şi FC Viitorul, se întâlnesc în Bucureşti, luni, 24 aprilie, în etapa a şaptea a campionatului. 
 
Partida se joacă pe Arena Naţională, de la ora 20.30, iar formaţia lui Gică Hagi speră să câştige şi să se menţină astfel cu şanse bune în cursa pentru titlul de campioană.

„Istoria aşa se scrie“

„E un meci important, aşa cum au fost toate de până acum. Mai avem patru meciuri până la final şi trebuie să menţinem ritmul. Mergem la Bucureşti cu gândul de a marca şi de a câştiga. Avem nevoie de victorie. Nu ne va fi uşor, întrucât întâlnim o echipă bună, dar şi noi suntem buni. Sperăm să facem un meci mare. Istoria aşa se scrie, dacă vom putea, bine, dacă nu, nu e nicio problemă. Învăţăm de la fiecare meci şi oricum am avut un an extraordinar. E important a fi campion sau a ocupa locul doi, care asigură şi el o participare în Liga Campionilor. Vrem să terminăm cum trebuie anul. Am văzut că fiecare poate pune o anumită presiune şi am făcut-o şi eu cu Niţă, în meciul nostru precedent. Portarul e un om important din echipă. Vom vedea. Oricum, meciul va fi deschis, ambele echipe îşi doresc victoria“, a spus Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul.

„Un egal nu ne ajută foarte mult“

„E ca o finală pentru noi. Dacă batem, vom ajunge la egalitate de puncte cu FCSB, iar meciurile directe sunt în favoarea noastră. E important să fim la capacitate 100% şi să câştigăm. Nu ştiu dacă voi juca, nu m-am antrenat normal până acum. Sper să intru de azi sau de mâine, voi vedea. Am suferit o întindere. Pregătim meciul la victorie, un egal nu ne ajută foarte mult, având în vedere că Dinamo e la două puncte în spatele nostru. Dacă vrem să luăm titlul, trebuie să ne impunem“, a spus şi căpitanul echipei constănţene, Romario Benzar.

„Nu ne e frică“

„Nu va fi uşor, pentru că FCSB e o echipă puternică. Avem o misiune dificilă, dar nu ne e frică. Mergem la Bucureşti să punem presiune pe echipa gazdă“, a spus şi stoperul Kevin Boli. În momentul de faţă, după şase etape din play-off, clasamentul arată astfel: 1. FCSB - 37p, 2. FC Viitorul - 34p, 3. Dinamo - 32p, 4. CFR Cluj - 30p, 5. CSU Craiova - 27p, 6. Astra Giurgiu - 26p. În etapa a şaptea din play-off, se mai joacă meciurile: sâmbătă, 22 aprilie - Astra - CFR Cluj (ora 17.30), CSU Craiova - Dinamo (ora 20.30).
 
Sursa foto: Facebook (Academia Hagi) 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii