Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
10:01 26 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Familia Elizei Samara a plâns alături de campioana europeană „Eşti steaua şi inima noastră!“ (galerie foto)

ro

06 Oct, 2015 00:00 2204 Marime text

Performanţa extraordinară a jucătoarei constănţene de tenis de masă Eliza Samara, care a cucerit trei medalii, dintre care una de aur, la Campionatul European din Rusia, i-a umplut de fericire şi pe membrii familiei sale. Mama, tatăl şi fratele sportivei au urmărit cu sufletul la gură, de la Constanţa, finala de la simplu, care i-a adus Elizei coroana europeană, iar la final au izbucnit cu toţii în lacrimi. 

„Am plâns timp de zece minute. Eliza ne-a adus o bucurie imensă. Este fantastic ce a realizat. Nu avem cuvinte. Ceea ce-şi dorea cu ardoare a obţinut. A arătat încă o dată că e o valoare în tenisul de masă european“, a spus mama sportivei, Mariana Samara.
 
La zece minute după ce a câştigat titlul european la simplu, Eliza a sunat acasă. „Am vorbit puţin, pentru că plângea în hohote. «Am reuşit, am câştigat», abia a putut să ne spună. «Îţi mulţumim, eşti steaua şi inima noastră!», i-am transmis, după care am închis, pentru că nu mai puteam nici noi să ne înfrânăm lacrimile“, a mai spus Mariana Samara. Familia şi Eliza au vorbit mai pe îndelete ieri. De la Ekaterinburg, campioana a plecat la Moscova, iar de acolo va merge în Franţa, la Metz, unde are meci cu echipa sa de club, Fenerbahce Istanbul, în etapa a doua a Ligii Campionilor.

A fost răcită la Euro


„După zece zile intense de Campionat European, Eliza se întoarce în concurs. Nu are pauză. E un copil foarte conştiincios. Pentru ea, nu există oboseală, «nu pot» sau «nu vreau». Indiferent de ce probleme sunt, îşi ia rucsacul în spinare şi merge la antrenament. La Moscova a ajuns azi (n.r. ieri) la ora 10.00, iar la ora 18.00 are o şedinţă de pregătire. Este o luptătoare. Nu cedează niciodată. Se bate până la ultima minge. La Campionatul European a fost răcită, a avut febră şi a tuşit. Nimic din toate acestea nu a contat însă în faţa dorinţei ei nestăvilite de a ieşi campioană continentală. De vreo şapte ani aşteptăm aceste victorii. Munca ei, a colectivului de antrenori care au pregătit-o şi o pregătesc, implicarea (de un an) a preparatorului fizic Dani Grigore şi-au arătat roadele. Ne rugăm mereu doar să fie sănătoasă, pentru că de muncit, munceşte şi e foarte serioasă. Dumnezeu are grijă de toate“, arată Mariana Samara.

„Ce echipă minunată facem!“


„Fenomenal! Încă un vis împlinit. Campioană europeană în proba de simplu! Trei medalii europene. Ce echipă minunată facem! Mulţumesc tuturor pentru susţinere! La mulţi ani, coach!“, a spus Eliza Samara, ultima urare fiindu-i adresată antrenorului ei, Viorel Filimon, care, chiar în ziua finalei de la simplu, a împlinit 63 de ani. „Sunt foarte fericit pentru succesul Elizei. Este cel mai frumos cadou pe care îl puteam primi de ziua mea de naştere. A fost incredibil!“, a spus şi reputatul tehnician. Eliza Samara i-a adus României un nou titlu european în proba de simplu după 12 ani de pauză, precedenta medalie de aur aparţinându-i Otiliei Bădescu, în 2003.  

Fratele Elizei a jucat şi el tenis de masă


Mama campioanei îşi aminteşte cum a început Eliza tenisul de masă. Viitoarea campioană era mică, în jur de cinci ani, şi o însoţea pe Mariana la sala de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“, unde practica tenisul celălalt copil al familiei, Stelian (care e mai mare ca Eliza cu un an şi jumătate). „Eliza se uita cu mare atenţie la ce făceau copiii. În pauze, îi spunea fratelui ei: «Steli, dă-mi şi mie puţin paleta!». «Nu, că eşti prea mică şi nu ai voie», venea răspunsul. În cele din urmă, Eliza a luat-o, iar felul în care o ţinea i-a atras atenţia antrenorului Viorel Sterea, cel care avea să-i fie primul antrenor. «De unde ştii, ce antrenor ţi-a arătat?», a întrebat-o acesta. «Nu mi-a arătat nimeni, m-am uitat la ceilalţi», a spus Eliza. Aşa a început aventura sa în tenisul de masă. Stelian a renunţat după vreo cinci ani, dedicându-se învăţăturii, însă Eliza nu a încetat să joace tenis şi, zi de zi, este tot mai motivată şi mai atrasă de acest sport“, dezvăluie Mariana Samara.

Va fi naşă de botez la Constanţa


Când va veni la Constanţa, Eliza Samara va fi naşă de botez, urmând a o creştina pe fetiţa unei prietene foarte bune din copilărie, Sabrina. Micuţa va primi prenumele Serena Eliza. Va fi al treilea copil botezat de campioana europeană, după alte două fetiţe, Cristiana Maria şi Karina Georgiana, iar în curând va urma al patrulea copil creştinat, cel al colegei sale de lot naţional Daniela Dodean, pe care a şi cununat-o. „Felicitări din suflet, Eli! Doar cine stă lângă tine an de an ştie câte sacrificii ai făcut şi câtă suferinţă ai îndurat ca să ajungi atât de sus. Nu demult ai suferit operaţia la genunchi, de care multă lume nu ştie. Mă bucur mult să văd că ai reuşit să realizezi ceea ce ţi-ai dorit atât de mult! Bravo de trei ori pentru cele trei medalii!“, a spus Dana Dodean. 
 
Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Marius 06 Oct, 2015 10:31 Felicitari Eliza, felicitari si multi ani D-lui Viorel Filimon, suntem mandri de voi!