Este paralizat de 18 ani Titlurile de campioană îi însufleţesc tatăl pe patul de spital (galerie foto)

Ţintuit în fotoliul rulant în urma unui accident de maşină, Ion Lefcenco este ţinut în putere de performanţele fiicei sale, o atletă de aur, pe care o iubeşte ca pe ochii din cap

Andreea este lumina familiei Lefcenco. Atletă constănţeană extrem de promiţătoare, creşte plină de frumuseţe şi de graţie. A început anul 2013 cu dreptul, cu trei medalii naţionale.

De fel din Nisipari, Ion Lefcenco avea toate şansele să devină un atlet valoros. Pe când băiatul era de 13-14 ani, Elena Popescu, soţia fostului antrenor de tenis Radu Popescu şi profesoară atunci la Nisipari, l-a dus la Constanţa, la antrenorul Andrei Szemerjai. Tânărul Ion a început cu probe de viteză şi de lungime, însă, după câţiva ani, a renunţat. „Mama avea în grijă acasă trei fraţi, eu fiind cel mai mic. Lucra la CAP şi nu avea posibilităţi să mă ţină la oraş cu atletismul. Aşa că m-am întors acasă, unde am mai făcut fotbal, dar şi alergări. Elena Popescu a ţinut şi încă ţine mult la mine. Ne-am regăsit după 20 de ani şi m-a certat pentru mândria mea de atunci, din copilărie, din pricina căreia nu i-am spus că aveam nevoie de bani ca să continui atletismul. Ea mă putea ajuta", îşi aminteşte Ion Lefcenco, ajuns acum la 44 de ani. În urmă cu 18 ani însă, pe când avea 26 de ani, destinul potrivnic i s-a pus în faţă cu toată forţa. Ion era căsătorit şi avea o familie fericită. Soţia iubitoare, Elena Claudia, şi fetiţa de nouă luni, Andreea Simona, îi luminau viaţa. A trebuit să vină însă un blestemat accident de maşină, de pe urma căruia tânărul, un munte de om, de 1,92 m înălţime, a rămas paralizat de la brâu în jos. „Am suferit două operaţii la Bucureşti. Nimeni nu-mi dădea şanse, însă puterea lui Dumnezeu a fost mai mare şi m-a pus totuşi într-un scaun cu rotile", oftează Ion, care, atunci când a suferit accidentul, se întorcea la Constanţa de la Nisipari, de unde luase lapte de vacă pentru fetiţă. Soţii Lefcenco au mai avut un copil, un băieţel, Gabriel, născut cu doi ani înaintea Andreei, care nu mai trăia însă la data nefericitului eveniment în care a fost implicat Ion Lefcenco.

Este vicecampioană balcanică şi finalistă la Mondiale

Dacă tatăl nu a reuşit în sport, fata în schimb urcă plină de vigoare panta performanţei. Pe 10 mai a.c. împlineşte 18 ani şi este o domnişoară şarmantă şi plină de calităţi. Face atletism de la zece ani. Cea care a descoperit-o a fost antrenoarea Doina Veliciu, cu care a lucrat însă puţin, aproximativ un an. După aceea, a fost preluată de Lenuţa Dragomir, care a făcut din tânăra Lefcenco o redutabilă concurentă de triplusalt şi lungime. Din 2010, de când a cucerit prima sa medalie naţională, a adunat cinci titluri de campioană, şapte medalii de argint şi două de bronz. Plus alte distincţii la numeroase cupe şi concursuri. Este vicecampioană şi de două ori medaliată cu bronz la Balcaniadă, finalistă la Campionatul Mondial şi la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Multe titluri şi medalii au fost obţinute la categorii de vârstă superioare. Elevă la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru" din Constanţa, Andreea punctează pentru CS Farul şi CSS1 Constanţa, având recordurile personale de 13,14 m (la triplusalt) şi 5,97 m (la lungime). Motto-ul fetei este: „Campionii gândesc în viaţă după următorii termeni: pot, îmi doresc, sunt" (Dennis Waitley). În acest an, Andreea trage tare să se califice la Campionatul European pentru juniori 1, de la Rieti (Italia), unde vrea şi o medalie. În 2014, ţinta este Campionatul Mondial, tot de juniori 1, de la Oregon (SUA), unde obiectivul este pătrunderea în finală. Toate eforturile şi sacrificiile sale au în vedere însă Jocurile Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro, unde îşi doreşte nespus să ajungă şi să prindă finala.

„Bucuria mea e să o văd pe podium pe Andreea"

Acest sezon a debutat promiţător, cu trei prezenţe pe podium la Naţionale (o medalie de aur şi două de argint), care i-au mai îndulcit suferinţa tatălui său, aflat de o lună în Bucureşti, pe un pat al Spitalului de Chirurgie Plastică şi Reparatorie. De la finele anului trecut, Ion Lefcenco se confruntă din nou cu probleme de sănătate. „Am făcut septicemie şi am fost în comă. Din fericire, problema a fost depistată repede. Am avut noroc. Septicemia mi-a agravat însă mai multe. Partea dreaptă a corpului îmi este afectată. Mâna nu o simt. Nu mă pot bărbieri cu ea. M-am bucurat mult de succesele fiicei mele. Dacă mă simţeam bine, doctorul Teodor Viorel Panazan (care, alături de echipa dânsului, mă îngrijeşte extraordinar) mă ducea la sala de concurs a Andreei. Nu s-a putut, însă a venit ea la mine după competiţie. Victoriile şi încurajările ei îmi dau putere. Satisfacţie mai mare nu pot avea. Bucuria mea e să o văd pe podium", declară Ion Lefcenco, cu ochii împăienjeniţi de lacrimi. Este un luptător, până acum nu a cedat în faţa destinului nedrept, iar la optimismul care îl caracterizează a contribuit şi fiica sa. Chiar dacă este condamnat pe viaţă la fotoliul rulant, Ion nu a renunţat la sport. Este membru al Asociaţiei Judeţene Constanţa a Sportului pentru Persoane cu Handicap, unde practică atletismul, baschetul, tenisul de masă şi biliardul. De asemenea, este un împătimit al pescuitului, care îi aduce cea mai mare linişte, după cum declară el însuşi. Adept al mişcării, Ion Lefcenco foloseşte numai cărucioare manuale, să nu le vadă pe cele electrice. „Într-un asemenea fotoliu, devii legumă", spune el, mai în glumă, mai în serios.

Sursa foto: Facebook