Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sâmbătă se joacă derby-ul cu RC Bârlad CS Năvodari s-a întărit cu rugbyşti de la Cleopatra Mamaia

ro

13 Aug, 2015 00:00 1445 Marime text
Echipa CS Năvodari, aflată pe locul doi în Divizia Naţională (eşalonul secund al rugby-ului românesc), s-a întărit cu trei tineri sportivi de la Cleopatra Mamaia (toţi în vârstă de 19 ani): Robert Tănase, Alexandru Miron și Rodion Călin (ultimul, revenit la CS Năvodari). În acest weekend, campionatul se reia, cu meciurile din etapa a 12-a, care au fost programate sâmbătă, 15 august. CS Năvodari (antrenori, Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase) va susţine, de la ora 10.00, partida-derby din deplasare cu RC Bârlad, ambele echipe propunându-şi calificarea în finala întrecerii. În acest moment, liderul clasamentului este CSM U-23 București, cu 47 de puncte (însă rezultatele bucureștenilor nu vor conta la final), echipă urmată de CS Năvodari, cu 39 de puncte, şi RC Bârlad, cu 32 de puncte. Echipa năvodăreană nu îi va putea folosi la Bârlad pe Constantin Gheară şi pe Florin Croitoriu, dar va reveni după o accidentare Daniel Bejan.

Victorie cu 7-2 la fotbal

La fotbal, CS Năvodari, formaţie care va evolua în noul sezon în Liga a V-a a judeţului Constanţa, a susţinut un amical cu Litoral Corbu, pe care l-a câştigat cu 7-2. Pentru învingători au înscris Cazan (3), Evdochim (2), Soldat şi Decu.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii