De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
04:03 30 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Cine ia titlul? CS Năvodari a pierdut cu Ştiinţa Petroşani, iar lupta se menţine deschisă

ro

02 Nov, 2015 00:00 483 Marime text


Echipa de rugby CS Năvodari a pierdut cu 7-8 (7-3) meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, cu Ştiinţa Petroşani, din etapa a patra (penultima) a play-off-ului Diviziei Naţionale. Meciul (ultimul pe teren propriu din acest campionat pentru CS Năvodari) era foarte important, iar o victorie şi un joc al rezultatelor favorabil le-ar fi putut aduce titlul jucătorilor gazdă, pregătiţi de Cornel Suciu, Cristian Husea şi Virgil Năstase, cu o etapă înaintea încheierii campionatului.

„Din păcate, CS Năvodari nu a reuşit să se impună împotriva Ştiinţei Petroşani, obţinând totuşi un punct. Păstrăm primul loc şi jucăm la Galaţi pentru titlu. Felicitări tuturor celor implicaţi şi mulţumim publicului numeros”, s-a postat pe pagina de Facebook a CS Năvodari după meciul de sâmbătă. Pentru gazde au înscris Grigoraş (eseu) şi Trandafir (transformare), oaspeţii având o lovitură de pedeapsă şi un eseu (venit pe final). Al doilea meci de sâmbătă a fost Poli Iaşi - RC Bârlad 26-23, astfel că lupta la titlu se menţine deschisă.
 
Clasamentul este următorul: 1. CS Năvodari - 10p, 2. Poli Iaşi - 8p, 3. Ştiinţa Petroşani - 8p, 4. RC Bârlad - 7p, 5. RCM Galaţi - 6p.
 
În ultima etapă din play-off se dispută meciurile: Galaţi - Năvodari şi Petroşani - Iaşi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii