Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:19 28 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Atakan Arslan vine la Superkombat cu o armată de motociclişti Poliţistul Alex Filip - „Am de partea mea un oraş întreg“ (galerie foto)

ro

29 Jul, 2015 00:00 2475 Marime text
Patru luptători constănţeni vor evolua în gala Superkombat de pe 1 august, de la Mamaia. Alex Filip va avea un adversar redutabil, turcul Atakan Arslan.

Piaţeta Cazino din staţiunea Mamaia va găzdui o nouă gală Superkombat. Promotorul Eduard Irimia anunţă un spectacol deosebit, care se va bucura de o asistenţă importantă, anunţându-şi prezenţa inclusiv fani din străinătate. Invitaţi speciali sunt legenda K-1 Remy Bonjasky şi vedeta de la Hollywood Kristanna Loken (care a jucat în „Terminator 3”), ambii urmând a primi titlul de ambasadori onorifici ai staţiunii Mamaia.

Gala va cuprinde 14 meciuri, primele opt, grupate în secţiunea „Superkombat New Heroes“, începând la ora 20.00 (în direct la sport.ro), iar restul disputelor, din „Superkombat World Grand Prix Series“, dându-li-se startul la ora 23.00 (în direct la Eurosport şi sport.ro). În cadrul galei vor evolua şi patru constănţeni, doi dintre ei, Eduard Chelariu (Kickbox Ursoi; antrenor, Iulian Ursoi) şi Mădălin Crăciunică (Keru Kento; antrenor, Lucian Stoicoci), urmând a lupta între ei, la categoria -71 kg, în Superkombat New Heroes. În aceeaşi secţiune, se bate şi Alexandru Şerban (Tai-Chi-Do-Ryu; antrenor, Marcel Ilaşcu), care, la categoria -67 kg, îl va întâlni pe Adrian Maxim. Al patrulea constănţean, Alex Filip, de la Oyama Karate (antrenor, Marius Burlacu), a fost inclus în „Superkombat World Grand Prix Series“, unde, la categoria -77 kg, se va duela cu turcul Atakan Arslan.

Eduard Irimia - „Gală premium“


„Ca şi până acum, implicăm în Superkombat şi eroi locali, efectele asupra sportului de contact din Constanţa şi a interesului fanilor fiind benefice. La ultima ediţie Superkombat, din partea sportivilor au cumpărat bilete 700 de persoane. Continuăm tradiţia cu prezenţa vedetelor de la Hollywood, astfel că acum va fi prezentă Kristanna Loken. Venim cu toate ingredientele pentru o gala premium. Pentru trei zile, încercăm să mutăm entertainment-ul mondial la Mamaia. Gala nu va fi ratată nici de reprezentanţii Gumball 3.000 (renumita competiţie de maşini de lux, supercar). De asemenea, vom face şi donaţii în scop caritabil, prin parteneriatul pe care îl avem cu Fight for Life. Sportivii noştri luptă pentru glorie şi bani, dar şi pentru a-şi ajuta semenii“, a spus Eduard Irimia, preşedintele Superkombat, care organizează gala în parteneriat cu Asociaţia Litoral - Delta Dunării şi cu autorităţile locale. Cu ocazia prezenţei la eveniment, atât Kristanna Loken, cât şi fostul luptător Remy Bonjasky vor primi titlul de ambasadori onorifici ai staţiunii Mamaia, în cadrul unei ceremonii care va avea loc vineri, de la ora 16.00, pe plaja La Cucaracha. „Gumball 3.000 e acea cursă în care milionarii din lume strâng 120 de maşini super-scumpe (de la 200.000 de euro până la trei milioane de auro), pleacă dintr-o zonă a lumii şi traversează un continent . În 2016, pleacă de la Dublin, trec prin Londra, Alpii elveţieni, Budapesta, Bucureşti (pe 6 mai), Istanbul. Încercăm să-i convingem să treacă şi prin Constanţa (măcar în tranzit)“, a mai spus Eduard Irimia.

Alex Filip - „Sper să înving“


Numărul 1 în ţara sa, unde e foarte popular, şi aflat pe poziţia a 13-a în lume la categoria sa de greutate, turcul Atakan Arslan (25 de ani, 1,88 m şi 77 kg) cochetează şi cu cinematografia (a filmat alături de Liam Neeson, la Istanbul, în „Taken 2”), şi cu podiumul de modă (a defilat, ca model, la Fashion Week Dubai şi Fashion Week Milano). Recent, Arslan a fost invitat la un dineu de însuşi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. La Mamaia, Atakan Arslan va debuta la Superkombat, iar 50 de fani vor veni pe motociclete de la Istanbul să-l susţină. „Va fi cel mai dificil meci al meu de până acum. Adversarul are o experienţă superioară în ring, dar eu m-am pregătit foarte bine şi sper să câştig. Dacă Atakan Arslan va veni cu o galerie de 50 de inşi, eu am alături un oraş întreg. Pentru mine, Arslan nu e un personaj, ci doar un luptător. Este un adversar foarte bun pentru a-mi testa nivelul“, a declarat Alex Filip (30 de ani, 1,80 m, 77 kg), poliţist la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa şi campion de Kyokushin Karate.

Susţinerea lui Jorge Loren


La Superkombat, Alex va fi susţinut şi de luptătorul spaniol Jorge Loren, campionul Superkombat pe 2014 al categoriei semigrea (-86 kg). Bun prieten cu Filip, Loren se află de câteva zile la Constanţa şi a participat, ieri, la conferinţa de presă a evenimentului, alături de un alt invitat străin, Milton Felter (antrenor şi organizator de competiţii). Jorge Loren se şi antrenează în această perioadă, alături de Alex Filip şi de colegii săi.

„Cel mai bun să câştige“

Pe lângă meciul Filip - Arslan, suporterii locali aşteaptă cu acelaşi interes şi disputa Chelariu - Crăciunică. „Este primul meu meci în aer liber. Voi avea o partidă destul de grea. Şi eu, şi Mădălin suntem bine pregătiţi, iar cel mai bun să câştige“, a spus Eduard Chelariu. „Sper să nu am emoţii. Este un meci foarte important pentru mine“, a arătat şi Mădălin Crăciunică. Vineri după-amiază, pe plaja La Cucaracha, va avea loc şi cântarul oficial, iar seara, de la ora 21.00, luptătorii vor fi prezentaţi în cadrul unei festivităţi în piaţeta Mamaia, în care sportivii vor purta ţinute de gală. Printre sportivii români care vor lupta se mai numără Bogdan Stoica, Raul Cătinaş sau Andrei Stoica, ultimul urmând să-şi apere titlul mondial în faţa olandezului Fred Sikking, în meciul cap de afiş al galei de la piaţeta Cazino. Bilete sunt disponibile în trei variante - 50 de lei (pe scaune, în zona scenei, la intrarea sportivilor), 100 de lei (în spalele meselor VIP) şi de la 300 lei (la 60 de mese VIP, cu catering).
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii