Adrian Vlas, Dumitru Faitaş şi Gabriel Şimu Campioana Academia Farul, trei premii speciale la Cupa Firmelor (galerie foto)
Adrian Vlas, Dumitru Faitaş şi Gabriel Şimu: Campioana Academia Farul, trei premii speciale la Cupa Firmelor
05 Apr, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
2676
Marime text
Ediţia a patra a Cupei Firmelor Black Sea la minifotbal i-a revenit echipei de la Academia Farul Constanţa, care a dispus la loviturile de departajare de formaţia Duo Distribuţie, scor 1-0.
La finele timpului regulamentar de joc, rezultatul a fost 3-3, după ce Duo Distribuţie a condus cu 2-0 (la pauză) şi 3-2, dar a fost egalată pe final. Pentru Academia Farul au marcat Gabriel Şimu (două goluri) şi Cezar Beşleagă, iar Duo Distribuţie a punctat prin Cătălin Drăguşin, Cătălin Anton şi Emrah Baubec. Golul de la penalty-uri, care i-a adus titlul Academiei Farul, a fost reuşit de fostul fotbalist al „marinarilor“ Vasilică Cristocea, pentru învingători ratând Cosmin Damian. De la Duo Distribuţie au ratat cei trei care marcaseră până la penalty-uri, Emrah Baubec, Cătălin Anton şi Cătălin Drăguşin.
Pe locul trei s-a clasat echipa Epirotiki, care a învins în finala mică CS Pompierul cu 3-0. Organizatorii Cupei Firmelor au acordat şi şase premii speciale - trofeul fair-play - FC Ovidiu; cea mai frumoasă galerie - Duo Distribuţie; cel mai bun portar al turneului - Adrian Vlas (Academia Farul); cel mai bun fundaş - Dumitru Faitaş (Academia Farul); golgheterul competiţiei - Gabriel Şimu (Academia Farul) şi Sorin Iancu (Epirotiki); cel mai bun jucător al turneului - Emrah Baubec (Duo Distribuţie).
Ediţia a cincea a Cupei Firmelor va începe pe 20 mai, iar până atunci se va derula Cupa Constructorului, pe 14 şi 15 mai.
Sursa foto: Facebook (Asociaţia Black Sea Equilibrium)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii