Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PDL contestă decizia prin care 13% din acţiunile Portului Constanţa ajung la municipalitate

ro

11 Apr, 2014 00:00 3098 Marime text
Democrat-liberalii constănţeni continuă să se împotrivească deciziei aleşilor locali de a transmite cu titlu gratuit un pachet suplimentar de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, reprezentând minimum 13% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa.

Reprezentanţii PDL Constanţa consideră că „nu s-a efectuat o informare publică a proiectului încât să fie de necontestat transparenţa procesului decizional şi lipsa oricăror interese de altă natură decât acelea ale comunităţii locale“, după cum se arată într-un comunicat al Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa. „Totodată, maniera de convocare a consilierilor locali, precum şi modul de întrunire a şedinţei «de îndată» exced cadrul legal reglementat de legea administraţiei publice locale, prevăzut în Legea nr. 215/2001 art. 39, alin. (4): «În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor comunei, oraşului sau municipiului sau în alte situaţii stabilite de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, convocarea consiliului local se poate face de îndat㻓, se mai arată în mesajul pedeliştilor constănţeni.

În cauză, senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei Judeţene PDL Constanţa, a înregistrat la Consiliul Local al municipiului Constanţa o plângere prin care cere revocarea HCL din 3 aprilie, prin care aleşii locali şi-au exprimat acordul privind transmiterea unui pachet suplimentar de acţiuni din Port către Primăria Constanţa.
„Majoritatea PSD din Consiliul Local uită că se impunea o dezbatere publică care să reflecte opinia cetăţenilor. Majoritatea PSD nu a respectat prevederile legii 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică în sensul că, date fiind importanţa hotărârii propuse spre adoptare şi impactul pe care îl are preluarea de către Consiliul Local a unui pachet suplimentar de minimum 13% din acţiunile deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, se impunea organizarea unei dezbateri publice care să reflecte opinia majoritară a locuitorilor“, a declarat senatorul Christian Gigi Chiru.
Interesant este de remarcat şi faptul că, în cadrul şedinţei de îndată a CL, din data de 3 aprilie, unde s-a adoptat cu majoritate de voturi preluarea pachetului suplimentar de acţiuni ale Portului, a existat o propunere din partea consilierului local PNL Ana Marcu de a organiza o dezbatere publică legată de proiectul în cauză, dar care a fost respinsă atunci. Cu toate acestea, la şedinţa ordinară de CL, programată câteva zile mai târziu, edilul Radu Mazăre s-a răzgândit: „Vom trimite o scrisoare către constănţeni despre situaţia actuală a administraţiei Portului, că deţinem acţiuni, ce ar urma să se întâmple şi ce ar urma să se întâmple cu banii proveniţi din acţiuni, respectiv să creştem subvenţia la energia termică“, spunea primarul Constanţei luni, 7 aprilie.

Aşadar, decizia de consultare a constănţenilor cu privire la situaţia Portului pare tardivă. Aceeaşi părere o expun şi democrat-liberalii constănţeni: „Declaraţiile primarului Radu Mazăre privind organizarea unei dezbateri publice pe această temă sunt tardive şi nu fac decât să arate că administraţia publică locală îşi recunoaşte greşeala. PSD s-a obişnuit să ia decizii în numele constănţenilor fără a le cere şi acestora părerea. Portul este al Constanţei şi al României, este un obiectiv strategic şi de importanţă naţională, nu este locul de joacă al PSD. Constănţenii trebuie să ştie ce înseamnă preluarea acestor acţiuni, ce ar presupune ca Primăria Constanţa să administreze Portul. Aceste decizii nu pot fi luate în numele locuitorilor Constanţei, dar fără ştirea lor“, au declarat consilierii locali PDL Sorina Tuşa, Iustin Fabian Roman şi Stelian Gima.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii