PD-L acuză PSD de furt
PD-L acuză PSD de furtDemocrat-liberalii constănţeni iau atitudine faţă de utilizarea de către PSD a mesajului şi a siglei de campanie a PD-L
Reprezentanţii organizaţiei judeţene PD-L Constanţa au depus, ieri, la Biroul Electoral de Circumscripţie al judeţului, o plângere, acuzând PSD de furt de identitate electorală.
Contestaţia a fost semnată de
preşedintele PD-L Constanţa, Mircea Banias, şi înaintată preşedintelui
BEC, Adrian Oprea. „Vă solicit să dispuneţi interzicerea folosirii
însemnului electoral al Partidului Democrat Liberal de către Partidul
Social Democrat, Partidul Conservator şi alţi difuzori de publicitate
electorală ilegală care încalcă dispoziţiile art. 37 alin. 1 şi 2 din
Legea nr. 35/2008, deoarece aceştia folosesc ilegal sigla PD-L în
afişajul electoral“, se arată în plângerea electorală înregistrată la
BEC cu nr. 56/11.11.2008. Preşedintele Biroului Permanent Judeţean al
PD-L, Mircea Banias, menţionează că PD-L nu a cedat dreptul de
folosinţă a semnului său grafic electoral niciunui alt subiect de
drept, persoană fizică, persoană juridică, instituţie sau competitor
electoral şi specifică faptul că PD-L are protecţie de marcă asupra
acestuia, prin înregistrare atât la OSIM, cât şi la Tribunalul
Bucureşti, conform Legii 14/2003 a partidelor politice.
„Scopul: inducerea în eroare a electoratului“
„Vă solicităm ca, în temeiul art. 40 alin. 1 şi 2 din Legea 35/2008, să
luaţi măsura interzicerii în municipiul şi judeţul Constanţa a
publicităţii pe ecrane digitale, panouri publicitare, afişe electorale
sau orice altă formă a prezentărilor de genul celei anexate (n.r.
imaginea panoului piratat de PSD), deoarece acestea sunt contrare
ordinii de drept, a deontologiei electorale şi este folosit ilegal de
către PSD+PC, având unic scop de inducere în eroare a electoratului
prin folosirea modelului anexat de afiş electoral, folosind atât
mesajul PD-L «Ei cu ei, noi cu voi», cât şi culoarea portocalie şi
albastră pe jumătatea stângă, iar culoarea roşie pe jumătatea dreaptă a
afişului“, se mai arată în adresa înaintată la BEC.
Preşedintele BEC, Adrian Oprea, ne-a declarat că plângerea va fi soluţionată în maximum trei zile. „Deocamdată, ne verificăm competenţa, iar dacă este de competenţa noastră, vom soluţiona plângerea. În ultima perioadă am avut două sesizări, pe care le-am declinat poliţiei. În cazul în care este vorba despre o infracţiune, cazul este înaintat la Parchet, iar dacă este vorba despre o contravenţie, către IPJ “, a precizat preşedintele BEC.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp