Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
21:10 21 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mesajele politicienilor constănţeni pentru Iohannis „Să fie exact aşa cum a fost până acum / Avem nevoie de o Românie a viitorului”

ro

22 Dec, 2014 00:00 972 Marime text
Klaus Iohannis a depus, ieri, jurământul de preşedinte, într-o şedinţă solemnă a Senatului şi Camerei Deputaţilor. În acest context, noul preşedinte a vorbit, în primul său discurs oficial, despre direcţiile principale pe care îşi propune să le urmeze în mandatul său. Iohannis a menţionat, de asemenea, că în viitorul foarte apropiat va chema partidele politice la consultări, pentru a hotărî împreună ce obiective de ţară îşi asumă.
Cum văd deputaţii şi senatorii, dar şi consilierii locali din Constanţa debutul mandatului prezidenţial al lui Klaus Iohannis? Ce mesaje îi transmit noului preşedinte?
 
„Am urmărit cu atenţie discursul său din Parlament. Sper ca luciditatea, calmul, speranţa şi prosperitatea să devină un lucru absolut normal în România. Îi urez din toată inima succes şi cred că Iohannis poate fi preşedintele lucrului bine făcut”, a declarat deputatul PNL Dănuţ Culeţu.

 „O altfel de politică”

 Liberalul Mihai Lupu, preşedintele Comisiei pentru transporturi şi infrastructură din Camera Deputaţilor, a mărturisit că mesajul său pentru Klaus Iohannis este acelaşi pe care românii l-au transmis la alegerile prezidenţiale, anume „să facem o altfel de politică”. „Avem nevoie de mai multă unitate, de coeziune, de beneficii pentru toţi românii. Avem nevoie de o Românie a viitorului, nu de una a trecutului”, a declarat deputatul PNL Mihai Lupu.

 „Un plus în viaţa românilor”

 Senatorul Colegiului 4, Gigi Chiru, a mărturisit că a apreciat discursul susţinut, ieri, în Parlament, de noul preşedinte Klaus Iohannis, „discurs în care acesta a pus accent pe trei direcţii, şi anume naţiune, consens, solidaritate”. „Îi doresc ca în primul mandat să readucă un plus în viaţa românilor, precum şi un plus în zona economică a României”, a afirmat parlamentarul constănţean.

 „O speranţă pentru români”

 Deputatul Gheorghe Dragomir, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, a participat, ieri, la recepţia privată de la Cotroceni, organizată de noul preşedinte al României. Chiar şi aşa, deputatul PNL a avut, şi el, un mesaj pentru Klaus Iohannis: „A fost o zi istorică pentru România, la 25 de ani de la Revoluţia din 1989. Deşi nimeni nu îi credea în stare, românii au ales un preşedinte care nu vine din spectrul politic, care nu duce povara unei activităţi politice. Klaus Iohannis este o speranţă pentru români. Sunt convins că determinarea lui se va resimţi în perioada următoare şi sunt convins şi de faptul că România va putea să înregistreze progrese în toate domeniile”, a precizat Dragomir.

 „Să fie exact aşa cum a fost până acum”


 Puiu Haşotti, liderul senatorilor PNL, i-a urat lui Klaus Iohannis sănătate şi succes: „Succesul lui va fi succesul tuturor românilor. Îi doresc să fie exact aşa cum a fost până acum şi să îşi îndeplinească obiectivele amintite în discursul rostit în faţa celor două Camere reunite ale Parlamentului”, a afirmat Puiu Haşotti.

 „Noul model de politician”

 Consilierul local PNL Ana Marcu a declarat, ieri, după învestirea în funcţia de preşedinte a lui Klaus Iohannis, că îi doreşte acestuia „să redea echilibrul necesar societăţii româneşti şi să reprezinte prin atitudine şi faptă noul model de politician la care ne dorim a ne raporta noi toţi”.

Ti-a placut articolul?

Comentarii