Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:44 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aleşii PSD, în spiritul Legii 215 Felix Stroe - „Două treimi dintre oamenii care primesc pachete nu votează PSD“

ro

24 Oct, 2015 00:00 1949 Marime text
Revoluţia internă declanşată de actualul preşedinte al Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, Felix Stroe, va presupune, pentru consilierii locali, consilierii judeţeni, dar mai ales pentru primarii social-democraţi, o revenire la prevederile legislaţiei în vigoare în domeniul administraţiei publice locale. Cel puţin aşa a anunţat ieri liderul PSD în cadrul unei conferinţe de presă.
 
„Vă asigur că, până la alegeri (n.r. referire la alegerile locale din vara lui 2016), toată lumea din PSD şi din administraţia publică locală va intra pe Legea 215. Vom ieşi şi le vom explica cetăţenilor că fiecare taxă nu poate fi cheltuită decât în scopul în care a fost constituită şi, de fiecare dată, beneficiari trebuie să fie cetăţenii“, a subliniat liderul PSD Constanţa.
 
Cu riscul de a pierde capital electoral, Stroe a afirmat că nu este normal ca administraţia locală „să facă o viaţă mediocră pentru unii care primesc un pui şi un kilogram de zahăr şi absolut nimic pentru ceilalţi“. Deşi mereu s-a considerat că nucleul de votanţi al PSD Constanţa este reprezentat în cea mai mare parte de beneficiarii pachetelor cu alimente de la municipalitate, Felix Stroe este de altă părere: „Eu cred că două treimi dintre oamenii care primesc pachete nu votează cu PSD-ul“.
 
Chiar dacă obiectivele sunt măreţe, el a recunoscut că întreaga schimbare de atitudine, viziune şi strategie se va face treptat. „Nu putem, în această iarnă grea, să facem o revoluţie radicală în toată concepţia de conducere“, a conchis preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Constanţa, Felix Stroe.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii