De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
14:54 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Astăzi e ziua de naştere a gimnastei Cătălina Ponor

ro

20 Aug, 2016 00:00 1860 Marime text


Medaliată de cinci ori la Jocurile Olimpice, gimnasta constănţeană Cătălina Ponor îşi serbează astăzi ziua de naştere, ea împlinind 29 de ani. Triplă campioană olimpică în 2004, la Atena, Cătălina ocupă un loc de frunte în istoria gimnasticii mondiale, prin cele 20 de medalii, dintre care zece de aur, cucerite la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale şi Europene.
 
Palmaresul internaţional de vârf al Cătălinei este următorul: JO din 2004 de la Atena - aur la echipe, bârnă şi sol; JO din 2012 de la Londra - argint la sol, bronz la echipe; Campionate Mondiale - 2003 (Anaheim) - argint la echipe, bârnă şi sol; 2005 (Melbourne) - bronz la bârnă; 2007 (Stuttgart) - bronz la echipe; Campionate Europene - 2004 (Amsterdam) - aur la echipe, bârnă şi sol; 2005 (Debrecen) - aur la bârnă; 2006 (Volos) - aur la bârnă, argint la echipe, bronz la sol; 2012 (Bruxelles) - aur la echipe şi bârnă, argint la sol; 2016 (Berna) - bronz la bârnă şi sol.
 
Întrucât gimnastica e viaţa ei, sportiva de aur a Constanţei a avut puterea să revină în acest sport, după ce, iniţial, renunţase la activitatea competiţională. Prima dată, în 2012, reîntoarcerea sa, la vârsta de 25 de ani, a avut ca rezultat obţinerea a cinci medalii la Europene şi la Jocurile Olimpice. În acest an, la o vârstă când alte gimnaste din România s-au retras de mult din activitate şi au alte preocupări, Cătălina a arătat în continuare foame de performanţă. A renunţat la o viaţă liniştită pentru a simţi din nou atmosfera de concurs şi aplauzele spectatorilor. După trei ani în care a stat departe de gimnastică, a revenit. Multe i s-au pus în cale, o operaţie, perioada de recuperare, însă nu a cedat. A urcat pe podium la Europene, iar la Jocurile Olimpice din Brazilia a prins ultimul act la bârnă. Sacrificiul ei şi aura olimpică i-au fost răsplătite cu onoarea de a fi portdrapelul României la Rio.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Rodica 22 Aug, 2016 09:28 LA MULTI ANI STRALUCITOARE STEA A TUTUROR ROMANILOR !