Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
23:15 20 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Judecat alături de mai mulți constănțeni Sorin Blejnar, fostul șef al banilor din România, află azi dacă scapă din arest (rechizitoriu)

ro

09 Mar, 2017 00:00 691 Marime text
Curtea de Apel București decide azi libertatea lui Sorin Blejnar, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Fostul șef al banilor din România a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, sub acuzația de trafic de influență.
 
Într-o altă cauză, Sorin Blejnar a fost condamnat la cinci ani de închisoare, de judecătoarea Corina Ciobanu, din Curtea de Apel București. Alături de Blejnar, Florin Dan Secăreanu, fost șef al Serviciului de Informații și Protecție Internă Constanța, și Viorel Comăniță, fost șef al Autorității Naționale a Vămilor, au fost condamnați la câte cinci ani de detenție. În prezent, cauza se află pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție a României. În dosar, DNA arată că bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu suma de 242.642.205,44 de lei (aproximativ 56 de milioane de euro).
 
Revenind la libertatea lui Sorin Blejnar, fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe data de 2 martie, Tribunalul București, instanță învestită cu soluționarea noului dosar, a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a controlului judiciar, pentru 60 de zile, începând de la data rămânerii definitive. Decizia Tribunalului a fost atacată de procurorii DNA la Curtea de Apel București, instanță care va lua azi o decizie definitivă.
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Sorin Blejnar, Viorel Comăniță, Florin Dan Secăreanu și alții. Prejudiciu, 56 de milioane de euro (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii