Va fi sau nu sabotat Bacalaureatul la Constanţa?
Va fi sau nu sabotat Bacalaureatul la Constanţa?
06 Jun, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
3019
Marime text



Ce spune FSLI
Conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a transmis, printr-un comunicat de presă, că primeşte zilnic semnale de la liderii sindicatelor afiliate. Aceştia atenţionează că tot mai multe cadre didactice susţin că nu mai doresc să facă parte din comisiile de Bacalaureat, considerându-se umilite de faptul că sumele primite ca supraveghetori şi evaluatori sunt foarte mici, în condiţiile în care este foarte mare responsabilitatea acestor funcţii. Astfel, FSLI cere Guvernului să găsească o soluţie pentru suplimentarea sumelor acordate cadrelor didactice din comisiile de Bacalaureat. De asemenea, conducerea FSLI susţine că un alt motiv de nemulţumire este legat de lipsa fondurilor pentru acordarea integrală a drepturilor salariale obţinute prin sentinţe judecătoreşti: „Solicităm luarea măsurilor care se impun pentru plata integrală a drepturilor salariale câştigate în instanţă, aferente trimestrelor I şi II ale anului 2014. Altfel, riscăm să nu avem cu cine susţine acest examen important din viaţa copiilor noştri“.
Pentru o zi de supraveghere la Bac, un profesor este plătit cu 19 lei, iar pentru o lucrare corectată, „răsplata“ este de 3 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii