Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se reînnoieşte Convenţia Protecția Copilului şi Facultatea de Psihologie de la Universitatea „Ovidius“ continuă parteneriatul

ro

11 Oct, 2014 00:00 1963 Marime text
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Constanța va primi vizita unei delagații franceze formate din reprezentanți ai Institutului de Stiințe Educative și Sociale (ITES) Brest, Franța, și ai Asociației de Prietenie Brest-Constanța, în perioada 12 - 19 octombrie. Cu acest prilej, se va reînnoi convenția-cadru de parteneriat între DGASPC Constanța, ITES Brest, Franța, Amitie Brest-Constanța și Universitatea „Ovidius“ Constanța, prin Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Evenimentul va avea loc luni, 13 octombrie, la Sala Senatului a Universității „Ovidius“, începând cu ora 14.00.
 
„Vizita se desfășoară în spiritul unei vechi colaborări între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, Asociaţia de Prietenie Brest Constanţa și Institutul de Ştiinţe Educative şi Sociale şi, totodată, în scopul dezvoltării relațiilor de colaborare în domeniul formării şi schimbului de experiență în sfera asistenței sociale şi protecției copilului“, a subliniat, într-un comunicat, ofițerul de presă al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Roxana Onea.
 
Bazele colaborării dintre ITES Brest, Franța, DGASPC Constanța şi Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universităţii „Ovidius“ Constanța au fost puse în 2005, instituţiile propunându-şi un parteneriat în domeniul formării şi al cercetării în domeniul asistenței sociale și protecției copilului. De asemenea, se urmăresc promovarea schimburilor reciproce de studenţi de la specializarea asistenţă socială, în vederea participării la cursuri de formare sau stagii de aplicare, formarea inițială a studenţilor de la specializarea asistenţă socială și formarea continuă a personalului de specialitate din cadrul DGASPC, din judeţul Constanţa, în colaborare cu cadrele didactice de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, Universitatea „Ovidius“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii