Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
07:28 22 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Judeţul Constanţa, rată de promovare de 62,07 la sută Patru elevi din Constanţa, cu media 10 la Bacalaureat 2017

ro

06 Jul, 2017 00:00 1444 Marime text

Emoţii mari, ieri, pentru absolvenţii clasei a XII-a. Aceştia au aflat rezultatele examenului de Bacalaureat Constanţa 2017. Tot ieri, elevii nemulţumiţi de notele primite au putut depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.
 
În urma centralizării de către ISJ Constanţa a notelor obţinute de absolvenţii de liceu, gradul de promovare, înainte de contestaţii, înregistrat la nivelul judeţului Constanţa este de 62,07%. În cadrul primei sesiuni a Bacalaureatului 2017, la Constanţa, zece elevi au fost eliminaţi din examen pentru fraudă. 

Patru medii de 10! 

La Constanţa, patru elevi au obţinut media 10 la Bacalaureat 2017. Aceştia sunt: Ioana Frîncu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Iuliana Oana Nastor, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, Andreea Pernici, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, şi Vlad Popa, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“.
 
Erhan Mamut, de la Liceul Teoretic „Traian“ Constanţa, a obţinut media 9,96, iar Oana-Maria Mocanu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, media 9,95.
 
Media 9,93 au obţinut: Alexandru Ioniţă, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, Irina Muşat, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Călin-Theodor Ştefanopol, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Diandra Mihaela Suciu, de la Liceul Teoretic „Ovidius“, şi Alexandra Zaiţ, de la Liceul Teoretic „Ovidius“.
 
Media 9,91: Suher Abduraman, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică, Diana Baciu Georgiana, de la Liceul Teoretic „Callatis“ Mangalia, Ana-Cristina Danovschi, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Vlad Mărăscu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Andreea Bianca Popescu, de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga“.
 
Media 9,90: Alexandra-Maria Ispas, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, Iuliana Leuştean, de la Liceul Teoretic Negru Vodă, Maria Irina Paraschiv, de la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia, Filip Ţepeş-Onea, de la Liceul Teoretic „Ovidius“.

Condiţii pentru a fi declarat promovat 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6, cel puţin, la probele scrise.
 
Lucrările au fost evaluate în centre zonale de evaluare din alte judeţe decât cele în care au avut loc probele. În conformitate cu prevederile metodologice, în urma evaluării lucrărilor contestate, nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. Cu alte cuvinte, nota comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.
 
Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00. Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen, sunt declaraţi „respinşi“.
 
Candidaţii care au fost eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen“, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării sau a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Se consideră că aceşti candidaţi nu au promovat examenul de Bacalaureat.

Licee cu rată de promovare zero 

În judeţul Constanţa, mai multe unităţi au rată de promovare zero la prima sesiune a Bacalaureatului 2017. Acestea sunt: Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă „Albatros“ Constanţa, Liceul „Omnia“ Constanţa, Liceul Tehnologic Crucea, Liceul Tehnologic „Radu Prişcu“ Dobromir, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret“ Constanţa, Liceul Teoretic „Educational Center“ Constanţa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii