Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:16 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicuşor Dan „La Constanţa, oamenii care s-au opus administrației discreționare sunt membri, voluntari, simpatizanți sau votanți ai USR!“

ro

13 Oct, 2016 00:00 6955 Marime text
Obiectivul Uniunii Salvaţi România pentru alegerile parlamentare este să obţină 10%, însă nu au fost stabilite încă listele pentru alegeri, decizia urmând să fie luată de organizaţii, care au autonomie locală, însă conducerea partidului are drept de veto, spune Nicuşor Dan care vorbeşte şi despre cum a luat fiinţă organizaţia locală a USR. Acesta îi roagă pe toţi constănţenii care doresc să vadă în Parlament politicieni integri care cred că politica este un serviciu în slujba cetăţenilor, nu o cale de îmbogăţire prin furt, să vină se semneze pentru Uniunea Salvaţi România. „Ne dorim, dacă intrăm în Parlament, ca de mandatele noastre să depindă formarea unui guvern, caz în care Dacian Cioloş este una dintre opţiuni", a spus Nicuşor Dan în interviul acordat cotidianului ZIUA de Constanţa pe care îl puteţi citi integral în continuare.
Cum l-aţi convins pe avocatul Stelian-Cristian Ion să vi se alăture în proiectul USR?
Nicuşor Dan, preşedinte USR: El a venit spre USR și mi se pare firesc că ne-am întâlnit pentru că avem un parcurs asemănător. Și Stelian-Cristian Ion este cunoscut în Constanța ca activist civic, a luptat pentru respectarea legii, salvarea spațiilor verzi, a Parcului Tăbăcăriei, a denunțat public clientelismul administrației PSD, a mers în instanță pentru a apăra drepturile și interesele cetățenilor. A făcut în Constanța ceea ce am făcut noi în București timp de zece ani și am ajuns la concluzia că, pentru a produce o transformare profundă, e nevoie de implicarea politică a cetățenilor care fac ceva pentru comunitățile în care trăiesc. Oamenii din USR Constanța sunt astfel de cetățeni și ne bucurăm că au venit alături de noi pentru a reprezenta interesele concetățenilor lor.

Ce oameni politici constănţeni v-au „bătut la uşă” şi au fost refuzaţi?

Nicuşor Dan, preşedinte USR: Au fost mulți, dar și-au dat seama toți, destul de repede, că bat degeaba și vor face vânătăi la degete. Unii s-au reorientat și din nou avem pentru alegerile parlamentare traseiști politici drept candidați. Vechile partidele politice, dacă ar avea puțin respect pentru alegători, și-ar asuma obligația morală de a refuza traseiști, dar nu o fac.

 „Practic grupul Mazăre a luat prizonier Constanța, fără prea mare rezistență politică”

Care e ținta USR pentru alegerile parlamentare de anul acesta în Constanţa? 
Nicuşor Dan, preşedinte USR : Vrem sa atingem în Constanța media pe țară, am întâlnit mulți oameni nemulțumiți de vechile partide, dar și oameni care se tem să se implice într-un proiect politic nou, de teama represaliilor. Am întâlnit acest fenomen peste tot în țară, orașe și județe întregi capturate de grupuri de politicieni din vechile partide. Iar Constanța este un exemplu perfect. Practic grupul Mazăre a luat prizonier Constanța, fără prea mare rezistență politică. Sunt însă câteva insule de civism, oameni care s-au opus administrației discreționare din oraș și din județ și aceștia sunt interesați de o altfel de politică. Ei sunt astăzi membri, voluntari, simpatizanți sau votanți ai USR, există o energie în societate, pe care am regăsit-o și în Constanța.
Cine sunt candidaţii pe care USR îi va avea la Constanţa. Dacă nu ne puteţi oferi nume, măcar un profil al candidatului vă rugăm să conturaţi? 
Nicuşor Dan, preşedinte USRCandidații USR sunt desemnați prin alegeri interne de fiecare filială în parte. În unele dintre ele au fost deja aleși candidații pentru parlamentare. Se va întâmpla curând și la Constanța și am încredere că filiala va desemna oameni care se potrivesc profilului candidatului USR, integru, cunoscut în comunitate pentru viața profesională sau pentru activitățile pentru comunitate.
Cum va arăta campania electorală USR în teritoriu. Fiind un partid la început de drum, bănuiesc că banii de campanie vor fi o problemă. Ştiţi să faceţi campanie si cu bani puţini? 
Nicuşor Dan, preşedinte USRCa și în campania pentru alegerile locale din București, am reușit să mobilizăm oamenii să doneze pentru noi, am avut cea mai reușită campanie de strângere de donații online de la mici donatori. Dar suntem obișnuiți să ne facem cunoscute ideile în orice condiții, am făcut ani de zile asta în București. Vom avea înainte de toate o campanie la firul ierbii și de aceea profilul candidaților USR este foarte important pentru că ei vor ieși pe stradă să-i convingă pe constănțeni să voteze USR. Contăm foarte mult pe profesionalismul și etica presei constănțene, suntem siguri că vor fi prezentate și proiectele pe care USR Constanța le va susține în Parlament, pentru constănțeni.

„Suntem singurii care ne-am strâns semnăturile pe bune, în stradă, vorbind cu oamenii, prezentându-ne și ascultându-i”

 Aţi început să strângeţi semnături, oamenii sunt încă reticenţi indiferent că este vorba despre un partid vechi sau nou. Cum veţi convinge românii să facă „cadou” două sute de mii de semnături şi şansa de a participa la alegeri? 
Nicuşor Dan, preşedinte USREste greu pentru că vechile partide au decredibilizat ideea de politică, dar sunt încă foarte mulți oameni optimiști care nu și-au pierdut încrederea că politica este un instrument prin care sunt reprezentate interesele cetățenilor și comunităților. Este greu mai ales în comunitățile mici unde sunt încă oameni care se tem că aude primarul sau alt șef de instituție atașat unui partid politic vechi, care-și imaginează că sunt baroni pe domeniile lor. Dar am convingerea că vom strânge semnăturile pentru că sunt incredibil de mulți simpatizanți care s-au mobilizat. La sediul nostru din București vin oameni din minut în minut cu liste de semnături, unii la primul contact cu un partid politic, unii sunt puțin surprinși că ușile sunt deschise, că suntem aici toți să-i primim. Vin prin poștă sau curier zeci de plicuri cu semnături, este un fenomen extraordinar și simțim încrederea celor care semnează pentru USR. 
De ce ar vota constănţenii USR? 
Nicuşor Dan, preşedinte USR : Pentru că USR e singurul partid care răspunde exigențelor și speranțelor oamenilor. Suntem singurii care ne-am strâns semnăturile pe bune, în stradă, vorbind cu oamenii, prezentându-ne și ascultându-i. Ați văzut alte partide să facă asta? Nici un alt partid nu a făcut asta și, totuși, au scos în câteva zile listele cu semnături, ca prin magie. Noi nu avem nimic de ascuns. Celelalte partide au tot felul de indivizi cu dosare penale. Membrii USR sunt oameni onești, realizați din punct de vedere profesional, care au intrat în politică mult mai târziu, când au simțit că politicienii le fac viața insuportabilă. La celelalte partide e exact invers: întâi au intrat în politică și abia apoi au început să se realizeze profesional, ca prin magie. Ca prin magia contractelor cu statul, evident.
 

„Uitați-vă cine sunt cei care atacă DNA, DIICOT, procurorii și judecătorii. Sunt exact politicienii cu dosare penale, condamnați sau trimiși în judecată” 

Cum se defineşte ideologic USR prin programul politic lansat recent? 
Nicuşor Dan, preşedinte USRUSR se definește drept partidul oamenilor de bună credință care s-au săturat să fie conduși de corupți și incompetenți. Ne-am săturat ca viitorul nostru și al copiilor noștri să fie decis de politicieni cărora nu le-a păsat de viețile noastre, ci doar de interesele lor. Nu avem dreptul să ratăm acest moment şi să ne împărţim pe criterii ideologice. Ar fi lipsit de pragmatism să credem că mai multe noi partide, ideologice, vor intra în Parlament. Cuantificată, diferența între programele partidelor de stânga și cele de dreapta din România este de câteva sute de milioane de euro, mai puțin decât furtul din achiziții publice de 4 miliarde de euro.
USR este primul partid care militează în mod asumat pentru menţinerea MCV. Mai mult aţi sancţionat derapajele grave precum atacurile împotriva justiţiei şi instituţiilor anti-corupţie. Cum priviţi atacurile din ultima perioadă împotriva şefei DNA, venite chiar şi din partea unor foşti înalţi oficiali ai statului? 
Nicuşor Dan, preşedinte USRPăi, uitați-vă cine sunt cei care atacă DNA, DIICOT, procurorii și judecătorii. Sunt exact politicienii cu dosare penale, condamnați sau trimiși în judecată. Ani la rândul presa a dezvăluit afacerile lor penale, ani la rândul cetățenii s-au simțit sufocați de lăcomia lor. Iar când justiția a început, în cele din urmă, să-și facă datoria, acești politicieni au înțeles că lumea lor s-a sfârșit. Acum spun povești pe la televiziuni, iar atacul acesta este semnul disperării că lumea lor se sfârșește. USR susține continuarea luptei anticorupție și a activității DNA. 

Aşa cum arată ultimele sondaje, sunteţi exact partidul de care are nevoie PNL sau PSD să creeze o majoritate. Ce veți face? 

Nicuşor Dan, preşedinte USRPSD este total nereformat, iar PNL doar mimează reforma. În fiecare zi aflăm că pe listele lor mai candidează câte un politician cu dosar penal sau câte o față compromisă. Nu vom face alianță cu nici unul din aceste partide, nici înainte, nici după alegeri. Vom propune și vom susține oameni și proiecte serioase, credibile. Ne propunem ca următorul guvern să depindă de mandatele USR în Parlament, dar nu vom participa la nicio împărţire de funcţii. Preferăm un premier tehnocrat care să nu răspundă intereselor de partid şi vrem ca proiectele pentru care ne vor vota cetăţenii să fie incluse în programul de guvernare. Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite şi ni se vor cere profesionişti care să participe în executiv, atunci putem să-i propunem. 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că nu va nominaliza un premier apolitic. Pe cine creditează USR cu şanse să devină premier după alegeri? 

Nicuşor Dan, preşedinte USR: Pentru USR e mai puțin important cine are șanse să devină premier după alegeri. Pe noi ne interesează mult mai mult pe cine vrem premier după alegeri și cine ar fi persoana cea mai capabilă în funcția de premier după alegeri. Iar acestui profil i se potrivește actualul premier Dacian Cioloș.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii