Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:53 28 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Interviu cu Ovidiu Ţentea, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie „Capidava face parte dintr-o serie de restaurări din România în care alocarea unor sume considerabile a adus mai degrabă un deserviciu monumentului!”

ro

10 Oct, 2016 00:00 6522 Marime text


Comisia Naţională „Limes” a făcut câteva constatări care atestă situaţia deosebit de gravă a Cetăţii Capidava. V-am prezentat deja, într-o ediţie anterioară, punctul de vedere al arheologului Ioan Carol Opriş, unul dintre membrii acestei comisii, care, în acelaşi timp, este şi responsabilului ştiinţific al şantierului arheologic de la Capidava.

Citeşte şi Arheologul Ioan Carol Opriş, seful şantierului de la Capidava, vorbeşte despre scandalul momentului Ce se (mai) poate face pentru corectarea butaforiei din cel mai mare proiect de restaurare din Dobrogea?

Continuăm astăzi să vă prezentăm, în cadrul unui interviu, un alt punct de vedere legat de ceea ce s-ar putea numi în aceste zile „scandalul momentului”. Ovidiu Ţentea este un alt membru al Comisiei Naţionale „Limes”, doctor în istorie la Muzeul Naţional de Istorie a României şi, cel mai important pentru speţa de faţă, preşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie de la nivelul Ministerului Culturii, care va prelua cazul „Capidava” şi care, alături de alţi specialişti, dar şi de instituţiile abilitate, inclusiv de pe plan local, va încerca să îndrepte erorile din cadrul proiectului de restaurare a cetăţii, al cărui beneficiar este Consiliul Judeţean Constanţa.
 
Proiectul, cu fonduri europene în valoare de 74 de milioane de lei, urmărea „Restaurarea, consolidarea, protecţia, conservarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Cetatea Capidava”, parte a Programului Operaţional Regional 2007 - 2013.

Care este punctul dumneavoastră de vedere în legătură cu situaţia pe care aţi găsit-o la situl arheologic Capidava cu prilejul vizitei Comisiei Naţionale „Limes” din care faceţi parte, dar şi în calitate de preşedinte al Comisiei Naţionale de Arheologie? Cum caracterizaţi lucrarea de la Capidava?

Ovidiu Ţentea: Capidava este unul dintre monumentele foarte vii, întrucât anual acolo participă la cercetări arheologice numeroşi studenţi şi cercetători de la Bucureşti, Sibiu sau Constanţa, constituindu-se o adevărată comunitate care face ca locul să fie plin de viaţă, oferindu-i o notorietate aparte.
 
Opinia publică - şi aici mă refer în primul rând la specialiştii care au discutat în cadrul unor sesiuni ştiinţifice sau în social media - şi-a manifestat îngrijorarea şi dezacordul privind noua faţă a cetăţii, rezultată prin proiectul de restaurare în derulare.
 
În cadrul Comisiei Naţionale „Limes” am decis ca, în cursul procesului de monitorizare a tuturor fortificaţiilor romane care ar urma să fie propuse pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO), să vizităm într-un număr cât mai mare dintre membrii comisiei siturile importante unde au fost efectuate proiecte majore de restaurare ale căror rezultate nu sunt tocmai benefice monumentelor în cauză.
 
Lucrarea de la Capidava, deşi s-a concentrat în principal pe incintă, a produs transformarea în mare parte a imaginii monumentului în ansamblu. Acesta poate fi caracterizat prin masivitatea reconstituirii unor porţiuni de zidărie. Nerespectarea tehnicilor de construcţie antice şi utilizarea excesivă a cimentului conferă pe alocuri zidăriei aspectul unei construcţii moderne. Dispunerea blocurilor de piatră, care intenţionau să sugereze tehnica opus quadratum, din cauza neglijenţei asamblării şi a improvizaţiilor, trădează graba cu care au fost montate şi/sau lipsa de experienţă sau ignoranţa muncitorilor. Cu alte cuvinte, s-a pierdut o mare parte din caracterul autentic al zidurilor de incintă ale unei fortificaţii antice deosebite. Din această perspectivă, situaţia sitului în acest moment este îngrijorătoare.

„Nu lipsa fondurilor este cea mai mare problemă a monumentului!”

Cât de gravă este situaţia? Riscă Cetatea Capidava să nu mai facă parte din Lista Tentativa - UNESCO?

Ovidiu Ţentea: Aşa cum spuneam, în prezent, situaţia nu este deloc una bună. Prin neincluderea Cetăţii Capidava pe Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO), monumentul va fi mai puţin vizibil pe plan internaţional, cu implicaţiile de rigoare asupra turismului cultural, a dezvoltării durabile şi a fondurilor care pot fi atrase în acest sens. Se pare însă că nu lipsa fondurilor este cea mai mare problemă a monumentului!
 
Sper că nu se va pune problema în aceşti termeni, întrucât, din fericire, cetatea păstrează încă în interior suficiente elemente nealterate de restaurare, proiectul despre care discutăm concentrându-se pe restaurarea incintei, pe zona portuară şi pe o porţiune extramuros din vecinătatea băilor publice.
 
Includerea Cetăţii Capidava în această listă se face prin însumarea mai multor criterii, dintre care unele nu îi mai sunt favorabile în acest moment. Printr-un dialog al tuturor părţilor implicate, cred că pot fi găsite încă soluţii viabile de a remedia aspectele importante recent constatate.

Cum apreciaţi munca arheologilor în cadrul proiectului de restaurare?

Ovidiu Ţentea: Arheologii au luat un start întârziat în cadrul acestui proiect, întrucât, iniţial, rolul lor a fost văzut ca fiind foarte mic, anume doar acela de supraveghere a lucrărilor de restaurare, fapt imposibil deopotrivă legal, metodologic şi deontologic. Prea uşor se trece cu vederea de către autorităţile cu competenţe în domeniu faptul că, în România, dacă ne referim la monumentele Antichităţii clasice, nu mai există ruine prea spectaculoase care să fie păstrate deasupra solului, iar dacă publicul larg are posibilitatea să poată vedea aceste monumente astăzi, aceasta se datorează aproape exclusiv muncii arheologilor care le-au descoperit şi le-au întreţinut prin munca lor an cu an, de-a lungul multor decenii.
 
Din momentul în care responsabilii administrativi ai acestui proiect au înţeles un lucru banal, şi anume că întotdeauna cercetarea arheologică este premergătoare restaurării monumentului în cauză, supravegherea arheologică, care nu poate înlocui o cercetare preventivă într-un sit de importanţă naţională, a fost înlocuită cu o cercetare arheologică preventivă. Cercetările au fost foarte ample, fiind implicată o echipă semnificativă, care a lucrat extrem de devotat şi conştiincios pe durata a opt luni. Rezultatele acestor cercetări au fost foarte importante, fiind aduse la cunoştinţa specialiştilor din domeniu prin publicarea extinsă a raportului preliminar, respectiv prin comunicări la sesiuni ştiinţifice interne şi internaţionale.

„O mai mare flexibilitate din partea firmei executante ar fi fost, cu siguranţă, benefică pentru rezultatul final”
 
Dar partea de proiectare, asistenţa tehnică, execuţia lucrării şi calitatea punerii în operă?

Ovidiu Ţentea: Cum, pentru moment, nu am putut consulta toate documentaţiile privitoare la acest proiect, mă voi limita doar să remarc un aspect, şi anume că unele dintre informaţiile arheologice rezultate în urma acestor ample cercetări nu au fost valorificate sau au fost pur şi simplu ignorate prin lucrările de restaurare, care ar fi trebuit să se adapteze permanent evidenţelor ştiinţifice furnizate de cercetarea în teren. O mai mare flexibilitate din partea firmei executante ar fi fost cu siguranţă benefică pentru rezultatul final.

Cum vă explicaţi faptul că au fost emise avize din partea Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice fără să existe la dosar fundamentarea ştiinţifică a responsabilului ştiinţific al şantierului?

Ovidiu Ţentea: Cred că răspunsul la această întrebare ar trebui să-l căutaţi la persoanele direct implicate. Nu cunosc mai multe detalii. Pare neverosimil să se fi întâmplat acest lucru.

Apreciaţi că există soluţii de corecţie pentru remedierea lucrărilor efectuate până în prezent sau este un proiect pe care îl putem declara „pierdut”?

Ovidiu Ţentea: Paradoxal, şansa acestui monument a fost stoparea intempestivă a lucrărilor, întrucât unele greşeli nu au fost materializate până la final, iar corecţiile pot fi aplicate pe intervenţii de mai mică amploare. Dacă alocarea fondurilor necesare încheierii proiectului va fi direcţionată spre corectarea greşelilor, chiar dacă presupune demontarea unor intervenţii şi finalizarea lucrărilor prin respectarea soluţiilor tehnice adecvate, impresia generală poate fi corectată semnificativ. Sunt încă optimist!

„Sunt greşeli care au fost făcute, perseverându-se chiar în adoptarea unor soluţii neştiinţifice”
 
Cu toate că nu este în avantajul nimănui acum să se caute doar vinovaţi, cine consideraţi că a greşit cel mai mult în ceea ce s-a realizat până în acest moment la Capidava?

Ovidiu Ţentea: Noi nu am căutat vinovaţi, ci am încercat să ne formăm un punct de vedere cât mai bine argumentat. Observaţiile noastre au fost incluse într-o declaraţie, tocmai pentru a ne face cunoscut punctul de vedere şi pentru a atrage atenţia asupra faptului că prin proiectul de restaurare aflat în curs de derulare acest monument ar fi meritat să se apropie de standardele internaţionale, şi nu invers.
 
Sunt, aşadar, greşeli care au fost făcute, în unele situaţii perseverându-se chiar în adoptarea unor soluţii neştiinţifice, adică eronate. Doar o analiză de specialitate, detaliată şi aprofundată, va putea oferi soluţii pentru situaţiile în care lucrurile pot fi remediate. Vinovăţiile vor decurge şi ele în mod firesc!

Pentru salvarea proiectului, consideraţi că se impune rescrierea lui de la zero de către arhitecţi si arheologi?

 Ovidiu Ţentea: În niciun caz. Trebuie efectuată o evaluare amănunţită asupra tuturor intervenţiilor efectuate până acum şi a stadiului documentării acestora. Va trebui realizată apoi o ierarhie a problemelor identificate, pentru a se stabili de către experţi în ce măsură unele lucruri pot fi corectate sau finalizate şi în ce măsură unele intervenţii ar fi total eronate şi ar trebui demontate. Am convingerea că fondurile care vor fi alocate până la finele anului viitor vor putea fi direcţionate eficient către conservarea şi punerea în valoare pe baze ştiinţifice a monumentului. Sezonul rece care se apropie va putea fi valorificat din plin în această direcţie, astfel încât, din primăvara anului viitor, cercetările arheologice preventive şi proiectul de restaurare să continue, sper ca de data aceasta sub bune auspicii.

Ar fi trebuit oare ca declaraţia noastră să nu fi fost făcută publică?”
 
Cum pot fi îndreptate aspectele sesizate şi de Comisia „Limes”, se poate vorbi chiar de o „demolare” parţială a lucrării? De exemplu, portul acela înalt de patru metri, precum „o vilă dintr-un cartier de fiţe”?

Ovidiu Ţentea: Membrii Comisiei Naţionale „Limes” şi-au făcut public un punct de vedere bazat pe un alt nivel de competenţă decât aspectele la care vă referiţi dvs. Răspunsul la această întrebare l-ar putea da experţi în domeniul restaurării monumentelor care au o practică îndelungată în acest domeniu. Ar fi foarte util ca experţi desemnaţi de către Ministerul Culturii să formuleze cât mai curând posibil un punct de vedere în acest sens.
 
Aş dori să repet faptul că documentul făcut public pe această temă este o declaraţie, şi nu un raport, iar acesta aparţine unei comisii cu rol consultativ. Dar este cu siguranţă un semnal de alarmă pe care am considerat necesar să-l enunţăm!
 
Ar fi trebuit oare ca declaraţia noastră să nu fi fost făcută publică? Este o stare de fapt deloc plăcută, pe care nu ne putem face că nu o vedem! Am convingerea că numeroşi colegi care au semnalat aceste efecte ale proiectului de restaurare de la Capidava se regăsesc într-o mare măsură în textul nostru. Împreună sper că vom putea atrage atenţia autorităţilor că nu întotdeauna îndeplinirea unor termene, uneori nerealiste, sau cheltuirea unor sume considerabile pentru restaurarea monumentelor garantează un rezultat bun, cu efecte durabile pentru monument şi pentru diverse comunităţi învecinate.
 
Cazul Capidava face parte dintr-o serie mult mai mare de restaurări din România (efectuate inclusiv cu fonduri europene) în care alocarea unor sume considerabile pentru restaurare a adus mai degrabă un deserviciu monumentului, reconstituindu-l mult dincolo de limitele fundamentate ştiinţific, în detrimentul unor proiecte care puteau salva de la dispariţie fizică şi alte monumente aflate în stare precară de conservare, fiind pe cale de dispariţie. Trecându-se în plan secund, necesitatea implicării în toate fazele unor asemenea proiecte a unor expertize de specialitate aprofundate, din păcate, majoritatea proiectelor de restaurare din România au ca obiectiv atragerea unor fonduri cât mai mari pentru anumite lucrări, unele aspecte de detaliu fiind omise.
 
Îmi exprim totodată convingerea că lucrurile semnalate pot fi în mare parte corectate, iar autorităţile locale vor înţelege, în cazul de faţă în al 24-lea ceas, că atragerea unor sume considerabile pentru restaurarea monumentelor şi auto-impunerea unor termene extrem de scurte de execuţie conduc la adoptarea unor soluţii pripite, care, de cele mai multe ori, devin dăunătoare pentru monument.

 În cazul în care există posibilitatea ca unele dintre acestea să devină bunuri ale patrimoniului mondial, să nu le reducem la nivelul unor parcuri de distracţie de importanţă locală!

Ti-a placut articolul?

Comentarii