De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:57 24 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Pe 1 septembrie se vor întâlni la masa negocierilor CERONAV cumpără teren în Faleză Nord de la Primăria Constanţa

ro

26 Aug, 2015 00:00 1379 Marime text
CERONAV cumpără teren de la Primăria Constanţa. Pentru a clarifica situaţia terenului pe care este amplasat sediul nou al instituţiei, dar şi pentru a preîntâmpina probleme care pot apărea anul viitor în implementarea proiectului privind extinderea sediului, Primăria Constanţa intenţionează să vândă terenul respectiv către CERONAV. Municipalitatea a emis, ieri, Certificatul de Urbanism nr. 2938, valabil 24 de luni, pentru vânzarea terenului având o suprafaţă de 2.558 mp, cu funcţiunea „spaţii învăţământ, cazare şi parcare“, pentru un regim de înălţime de P+4E, fiind admis un Procent de Ocupare a Terenului (POT) de 30% şi un Coeficient de Utilizare a Terenului (CUT) de 1,5. Terenul este situat pe strada Pescarilor nr. 68 A din municipiul Constanţa.
 
Cel mai probabil, acolo ar urma să se construiască şi un nou corp de clădire, care va adăposti Baza de Instruire şi Antrenament CERONAV. Precizăm că proiectul acestui obiectiv a fost selectat pentru a participa în finala Festivalului Mondial de Arhitectură. Jurizarea a fost asigurată de o echipă de specialişti recunoscuţi la nivel mondial. Skyline, aşa cum este denumit proiectul Corpului de Învăţământ - Cazare şi Bazin de Antrenament, a fost considerat demn de finala acestui eveniment. „Participarea proiectului CERONAV - Skyline - în cadrul prestigiosului Festival Mondial de Arhitectură reprezintă o recunoaştere internaţională, atât pentru instituţia noastră, cât şi pentru Constanţa, clădirea urmând a deveni un edificiu emblematic pentru oraşul nostru“, a declarat Ovidiu Sorin Cupşa, director general al CERONAV. În acelaşi loc, directorul a precizat că vor fi create şi noi locuri de parcare.
 
„Sediul CERONAV a funcţionat la această adresă în baza unui contract de concesiune, dar Ministerul Transporturilor a cerut clarificarea situaţiei patrimoniale, astfel că am iniţiat o serie de negocieri cu Primăria. La început, nu au fost de acord cu preţul pe care l-am oferit, dar acum sperăm că vom ajunge la un numitor comun. Am făcut un raport de evaluare, pe care l-am aprobat, am aprobat şi bugetul, iar pentru acest obiectiv există o prevedere bugetară de maximum 396 de euro pe metru pătrat. Avem deja acest buget aprobat. Investiţia ar depăşi un milion de euro, însă acesta este preţul maxim pe care noi îl putem oferi. Pe 1 septembrie, va avea loc negocierea cu municipalitatea şi sperăm să ajungem la un acord favorabil. Anul viitor, intenţionăm să extindem sediul, avem un proiect pentru două săli de curs noi, laboratoare, astfel că această investiţie este de bun augur“, a explicat directorul CERONAV, pentru ZIUA de Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii