Portrete
Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea
05:59 08 12 2016 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Jarjeas Marwan vrea să transforme un imobil în grădiniţă! Constănţenii nu au fost interesaţi de dezbaterea publică!

ro

19 Nov, 2016 00:00 693 Marime text
Constănţenii interesaţi de modul în care se realizează investiţii imobiliare în municipiu au fost aşteptaţi să participe la dezbaterea publică organizată de Primăria Constanţa la iniţiativa investitorului Jarjeas Marwan. Acesta a iniţiat proiectul de modificare a Planului Urbanistic Zonal pentru zona delimitată de străzile D. Chiriţescu, E. Grigorescu şi Mihai Viteazu, în conformitate cu Avizul de oportunitate nr. 83829/16.06.2015. Potrivit PUZ-ului propus, iniţiatorul doreşte stabilirea de noi reglementări cu privire la regimul de construire, diversificarea funcţiunilor din zonă, înălţimea maximă admisă, Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT), Procentul de Ocupare a Terenului (POT), retragerea clădirilor faţă de aliniament şi distanţele faţă de limitele laterale şi posterioare ale parcelelor.
 
Concret, Jarjeas Marwan doreşte ca indicatorii maximali propuşi să fie majoraţi cu 20% în temeiul legii, astfel, POT să ajungă la 54%, iar CUT să urce la 1,62, adică 1,35 locuinţe cu funcţiuni complementare şi 20% majorat conform Legii nr. 350/2001, articolele 7, 8, 9. De asemenea, regimul de înălţime ar ajunge la S+P+2E+M, unde ar urma să existe atât clădiri de locuinţe individuale, cât şi cu alte funcţiuni: învăţământ - urmând să existe o grădiniţă -, magazine şi servicii medicale. Mai exact, într-o clădire deja existentă în zona studiată, Jarjeas Marwan doreşte să realizeze o grădiniţă, urmând ca după aprobarea PUZ-ului să fie demarate şi alte lucrări pentru amenajarea corespunzătoare a spaţiului.
 
Constănţenii nu s-au arătat foarte interesaţi de dezbaterea de vineri, 18 noiembrie, de la Primăria Constanţa, doar patru locuitori fiind prezenţi, niciunul dintre aceştia neexprimând vreo obiecţie cu privire la modificările propuse.
 
Cei care vor să îşi exprime părerile cu privire la modificările Planului Urbanistic Zonal mai pot depune sugestii la sediul Primăriei, Biroul Strategii Urbane, până pe 25 noiembrie, când se încheie perioada de consultare publică.
 
Potrivit Registrului Comerţului, Jarjeas Marwan figurează ca asociat în mai multe societăţi: Care Co Performance SRL, firmă aflată în funcţiune, Friends SRL, Sevdas Laundry Services SRL şi Three M. Company & Popeye Impex SRL, ultimele trei fiind radiate.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii