De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
07:50 27 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Firma Arasound SRL construieşte o pensiune de patru etaje! Cum va arăta imobilul

ro

21 Mar, 2017 00:00 499 Marime text
O nouă pensiune turistică, de patru etaje, va prinde contur în perioada următoare în zona Mamaia Nord din localitatea Năvodari, după ce societatea Arasound SRL, prin Florin Simion, a depus documentaţia necesară obţinerii acordului de mediu de la Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Constanţa pentru proiectul „Construire vilă turistică St+P+3E+4E retras şi împrejmuire teren“. Conform memoriului, proiectul imobiliar urmează să fie realizat în localitatea Năvodari, zona Mamaia Nord, strada T2, numărul 100, parcela A200/12/3.
 
Prin acest proiect imobiliar, titularul propune construirea unei vile turistice cu 14 camere de cazare şi realizarea împrejmuirii pe două laturi ale terenului, investiţie propusă a se realiza cu fonduri europene. Regimul de înălţime propus este subsol tehnic+P+3E+4E retras.
 
Conform memoriului depus la APM, amplasamentul propus pentru realizarea investiţiei este situat în intravilanul oraşului Năvodari, zona Mamaia Nord, are suprafaţa totală măsurată de 983 mp şi de 982,63 mp din acte şi se află în proprietatea lui Gheorghe Simion şi a Mariei Simion, teren notat cu superficie în favoarea SC Arasound SRL, conform actului de constituire a dreptului de superficie, cu Încheierea de autentificare nr. 705/09.03.2017. Terenul este în prezent liber de construcţii.
 
Suprafaţa construită propusă a pensiunii va fi de 142,65 mp, iar cea desfăşurată propusă este de 655,70 mp, Procentul de Ocupare a Terenului propus fiind de 14,5 %, iar Coeficientul de Utilizare propus, de 0,7.
 
Accesurile carosabile şi pietonale se vor realiza din drumul de acces aflat la est de amplasament din DE 200/40 - strada T2, suprafaţa carosabilului şi a accesului pietonal fiind de 185,95 mp. În ceea ce priveşte spaţiul verde, acesta va avea 605,18 mp, care va fi dispus astfel: vegetaţie medie şi joasă, peluze cu gazon, jardiniere, care vor ocupa suprafaţa de 455,18 mp, şi 12 locuri de parcare, care vor fi realizate cu dale înierbate şi vor ocupa suprafaţa de 150 mp.
 
Potrivit proiectului, la nivelul subsolului se propune camera tehnică pentru centrală termică şi boilere, zona de spălătorie, uscătorie şi călcătorie. Parterul va fi dedicat zonei de primire clienţi, respectiv recepţia, sala de mese cu bucătărie caldă şi rece, dotată cu spaţii de depozitare şi anexe, necesare funcţionării. Bucătăria va fi dotată, de asemenea, cu separator de grăsimi. Pentru planul de etaj curent, respectiv etajele 1, 2 şi 3, se propun câte patru camere de cazare dotate cu baie proprie, amplasate pe un nod de circulaţie verticală. La etajul 4, respectiv etajul retras, se propun două camere de cazare dotate cu baie proprie, amplasate pe un nod de circulaţie verticală şi o zonă de terasă circulabilă, accesibilă tuturor turiştilor.
 
Structura de rezistenţă propusă va fi din cadre de beton armat (stâlpi şi grinzi) şi plăci din beton armat. Finisajele exterioare ale construcţiei vor fi alcătuite din tencuielile texturate de tip Baumit sau Dufa. Faţadele termoizalante neventilate vor fi compuse din zidărie exterioară de 30 cm grosime, executată din blocuri de zidărie BCA şi mortar M10 sistem termoizolant din polistiren. Finisajele interioare ale construcţiei propuse vor fi cele uzuale pentru tema de proiectare, incluzând gleturi de ipsos şi pereţi de compartimentare din blocuri de zidărie BCA 10-20 cm grosime / ghips carton zugrăviţi cu vopsele lavabile. De asemenea, pardoselile folosite vor fi de tip parchet şi placaje de gresie antiderapante. 

Despre Arasound SRL 

Societatea a fost înmatriculată în anul 2002 şi are sediul social în satul Poiana, oraşul Ovidiu. Capitalul social subscris, de 210 lei, integral vărsat, este compus din 21 de părţi sociale. Asociat unic este Florin Simion, născut pe 13.02.1980, în Constanţa. Tot el este şi administratorul societăţii, care desfăşoară activităţi de suport pentru interpretare artistică (spectacole).
 
SC Arasound SRL a încheiat cu Primăria Constanţa contractul de finanţare nerambursabilă nr. 98548/13.07.2015 în vederea organizării spectacolelor cu ocazia proiectului cultural nonprofit „Spectacole Estivale 2015“. Potrivit informaţiilor publicate de municipalitate, firmei Arasound SRL i-a fost atribuită suma de 556.000 de lei.
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii