Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:17 18 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a deschis arestul Italieni cercetaţi de poliţiştii constănţeni pentru braconaj cinegetic (galerie foto)

ro

18 Oct, 2014 00:00 1504 Marime text
Poliţiştii constănţeni au prins şapte cetăţeni italieni, cu vârste cuprinse între 25 şi 76 de ani, care vânau ciocârlii de câmp în localitatea Cotu Văii, fără a respecta autorizaţia de vânătoare.
 

În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Constanţa au efectuat o percheziţie la un hotel din Saturn, unde erau cazaţi bărbaţii, de unde au ridicat, de la un cetăţean italian, în vârstă de 30 de ani, şapte arme şi 561 de bucăţi de muniţie de vânătoare calibrul 12.
 
Astfel, italianul a fost reţinut pentru 24 de ore şi se află în arestul IPJ Constanţa. Toate celelalte persoane sunt cercetate în stare de libertate pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
 
Alţi doi cetăţeni italieni, de 50 şi 53 de ani, rezidenţi în România, au fost depistaţi organizând partide de vânătoare în zonele şi pădurile din apropierea localităţii Cotu Văii.
 
În acest sens, poliţiştii au efectuat percheziţii la locul de depozitare a armelor şi la o unitate hotelieră din localitate, unde erau cazaţi bărbaţii, identificând 15 arme de vânătoare calibrul 12, 20 şi 28, peste 11.000 de bucăţi de muniţie şi 610 ciocârlii de câmp.
 
Poliţiştii au efectuat un control asupra unui autoturism al unuia dintre cetăţenii italieni şi au depistat şase arme de vânătoare semiautomate calibrul 12 şi 20, respectiv 1.200 de cartuşe. Întreaga cantitate de muniţie, armele de vânătoare, precum şi vânatul au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
 
Persoanele în cauză sunt cercetate în stare de libertate pentru braconaj cinegetic, urmând a fi stabilit prejudiciul creat, iar la finalul anchetei, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase vor propune măsuri legale în consecinţă.

Caz asemănător, în urmă cu doi ani

În anul 2012, la Hotelul Yahoo din Cernavodă au fost găsite 21 de arme de vânătoare, 4.600 de cartuşe şi 798 de păsări vânate ale unor braconieri care acţionau pe raza municipiului Cernavodă. Printre cei încătuşaţi se aflau Dănuţ Vasile Miron, directorul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Constanţa, dar şi Luigi Sgobba, presupus afacerist internaţional. Acesta din urmă ar administra trei societăţi comerciale, una în România, una în Portugalia şi una în Italia.
 
Inculpaţii ar fi organizat, cu sprijinul unor persoane din cadrul AJVPS Constanţa, în mod ilegal, partide de vânătoare pentru cetăţeni italieni, încălcând prevederile regimului armelor şi muniţiilor şi aducând un grav prejudiciu fondului cinegetic naţional.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii