Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
19:29 19 10 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Presupusă sinucidere pe autostrada A4

ro

29 Oct, 2012 01:00 3539 Marime text
deces_autostrada_-_autostrada_a4.jpgIeri, la ora 03.24, poliţiştii Serviciului Rutier au fost anunţaţi că un autoturism marca Chevrolet a intrat în coliziune frontală cu un autotren, pe autostrada A4. La volanul maşinii se afla Gheorghe S. (57 ani), taximetrist din Constanţa, care a decedat în urma impactului. Autotrenul era condus de Rafael C. C. (33 ani), dinspre Constanţa către Ovidiu.

Poliţiştii presupun că taximetristul a condus pe autostrada A4 pe contrasens, iar când a întâlnit autotrenul ar fi schimbat banda pe care se deplasa şi ar fi intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, şoferul Chevrolet-ului a decedat, iar maşina s-a transformat într-un ghem de fiare. Pompierii spun că intervenţia de descarcerare a durat mai bine o oră.

Şoferii care au asistat la producerea evenimentului rutier spun că bărbatul ar fi vrut să-şi încheie socotelile cu viaţa şi a provocat accidentul în mod intenţionat.

Poliţiştii cercetează circumstanţele în care s-a produs evenimentul rutier şi nu exclud varianta sinuciderii. De asemenea, asupra taximetristului va fi efectuată autopsia, în urma căreia se va descoperi dacă a consumat alcool înainte de a urca la volan.

Ti-a placut articolul?

Comentarii