Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
02:03 30 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Premiere în Constanţa Punctele de prim-ajutor ale pompierilor SMURD în staţiunile litoralului românesc, operaţionale (galerie foto + video)

ro

13 Jun, 2016 00:00 597 Marime text


Staţiunea Mamaia a găzduit, ieri, lansarea oficială a punctelor de prim-ajutor ale pompierilor SMURD, amplasate, în premieră, în principalele staţiuni ale litoralului românesc unde s-au înregistrat cele mai multe situaţii de urgenţă din ultimii cinci ani. La eveniment au participat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, general de brigadă Ovidiu Vasilică, managerul interimar al SCJU Constanţa, dr. Cătălin Grasa, prefectul judeţului Constanţa, Adrian Nicolaescu, şeful Protecţiei Civile Constanţa, Ştefan Taran, şi viceprimarul municipiului Constanţa Costin Răsăuţeanu.
 
Pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, consolidarea climatului de securitate al cetăţenilor care tranzitează staţiunile litoralului românesc şi optimizarea misiunilor de răspuns, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie prin suplimentarea personalului şi tehnicii existente la nivelul judeţului Constanţa cu efective şi mijloace specifice din mai multe judeţe ale ţării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatori.
 
Astfel, pentru prevenirea situaţiilor de urgenţă, în perioada următoare, inspectorii de prevenire vor participa alături de specialiştii constănţeni la acţiuni de promovare a mesajului informativ-educativ în rândul turiştilor, precum şi la activităţi de îndrumare, instruire şi control pe linia respectării măsurilor de apărare şi stingere a incendiilor.
 

„Din punct de vedere al situaţiilor de urgenţă, au fost detaşaţi 41 de colegi din ţară. Ei vor desfăşura activităţi de control şi prevenire, pentru a creşte gradul de siguranţă al cetăţeanului. S-au înfiinţat nouă puncte de intervenţie la: Crucea, Mamaia, Ovidiu, Constanţa (două), Eforie, Costineşti, 2 Mai şi Băneasa. Punctele sunt formate din corturi de prim-ajutor, şenilate pentru deplasarea rapidă pe plajă şi preluarea eventualelor victime, ambarcaţiuni şi ambulanţa SMURD. Puncte de pim-ajutor vor fi, desigur, la Mamaia, Eforie Nord, Costineşti şi Mangalia. Acest proiect este mult mai amplu. A fost condus de IGSU. Nu în ultimul rând, acesta nu ar fi putut fi realizat fără sprijinul autorităţilor locale“, a menţionat şeful ISU „Dobrogea“, Daniel Petrov.

 
Totodată, prin dislocarea personalului operativ din zece judeţe, peste 350 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în staţiunile de pe litoral, pentru ca românii să aibă o vacanţă fără evenimente care să le pună viaţa în pericol. Tehnica specifică de intervenţie va susţine misiunile orientate spre siguranţa celor care aleg să-şi petreacă timpul liber pe litoral.
 
O atenţie deosebită a fost acordată şi eficientizării misiunilor de răspuns la situaţii ce pot apărea pe A2 si A4, astfel că, în fiecare weekend, mai multe echipaje vor asigura intervenţiile, inclusiv cele medicale de urgenţă, pe tronsoane prestabilite, cu personal şi tehnică din judeţele Călăraşi, Constanţa, Ialomiţa şi Bucureşti - Ilfov.
 

„Rolul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi, în general, al Ministerului Afacerilor Interne este să se asigure că populaţia este întotdeauna în siguranţă. Aici avem o problemă care se generează printr-o migraţie temporară a populaţiei, deci, pe an, aproape un milion de oameni ajung într-o perioadă scurtă pe plajele Constanţei şi, bineînţeles, aceşti oameni sunt expuşi unor riscuri specifice zonei şi sezonului.
 
Până acum, au făcut tot ce au putut colegii de la ambulanţă, colegii de la SMURD, intervenind terestru şi, bineînţeles, în colaborare cu colegii de la Salvamar. Ce sperăm să realizăm prin acest proiect ? Să reducem timpii de reacţie, să salvăm mai mulţi oameni. Din păcate, înecuri avem în fiecare an, numărul lor este unul semnificativ, motiv pentru care acum o să analizăm comparativ ce a fost cu ce va fi şi să vedem dacă reuşim să salvăm oameni în plus. În acelaşi timp, oamenii pot să obţină un sfat sau să ajungă ei la punctul de prim-ajutor şi de aici se poate lua legătura cu unitatea de primiri urgenţe şi se va decide, dacă este necesar, transferul la spital sau ce trebuie făcut“, a subliniat secretarul de stat dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

 
De asemenea, în zonele intens circulate din municipiul Constanţa, inspectoratul judeţean va înfiinţa nouă puncte de lucru temporare, încadrate cu câte o autospecială de stingere cu apă şi spumă, suplimentar faţă de cele zece subunităţi de intervenţie existente în prezent. Totodată, în judeţul Constanţa vor fi disponibile zece echipaje SMURD de prim-ajutor şi un echipaj SMURD de terapie intensivă, cu medic.
 

„Şenilatele vor ajuta intervenţia rapidă chiar pe plajă, pentru că, de exemplu, acest punct deserveşte o plajă de aproape 700 de metri, iar să te duci cu trusele cu tot, să fugi 300 de metri, când ajungi la pacient eşti deja obosit. Au făcut simulări colegii şi veţi vedea că cei care vor lucra pe plajă sunt altfel echipaţi, nu cu echipamente de protecţie grele, ci cu echipamente de protecţie uşoare, specifice zonei în care vor activa“, a adăugat dr. Raed Arafat.

Premieră la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Proiectul, o premieră, în acest an, pentru Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, urmăreşte îmbunătăţirea modului în care este acordată asistenţa medicală de urgenţă şi creşterea gradului de securitate a cetăţenilor care tranzitează staţiunile litoralului românesc.
 
În zonele unde au fost înregistrate în ultimii cinci ani cele mai multe situaţii de urgenţă, au fost instalate corturi de prim-ajutor. Acestea se vor găsi pe întreaga durată a sezonului estival pe plajele din Mamaia, Eforie, Costineşti şi Jupiter şi vor fi deservite, în fiecare zi, de doi paramedici. Corturile sunt dotate cu toate echipamentele necesare pentru acordarea prim-ajutorului medical calificat: defibrilatoare semi-automate, medicamente, materiale sanitare şi tărgi. De asemenea, acestea sunt dotate şi cu aer condiţionat. Programul de funcţionare al corturilor va fi cuprins între orele 8.00 şi 20.00, urmând ca, ulterior, să fie extins până la ora 21.00. Lângă corturi vor staţiona şi şenilatele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, capabile să asigure intervenţia pe plajă, astfel încât paramedicii să poată transporta eventualele victime cât mai rapid la corturile de prim-ajutor.
 
Intervenţiile la incendii şi la alte situaţii de urgenţă se vor efectua mult mai rapid. În total, pe întreg sezonul estival, 29 de autospeciale de stingere vor fi pregătite să intervină în orice punct din judeţ.
 
Ambarcaţiunile IGSU vor fi şi ele în misiune în perioada sezonului estival. În porturile Tomis, Mangalia, Costineşti şi Eforie şi pe lacurile din staţiuni vor staţiona cinci bărci - trei RIB şi două Targa -, încadrate de specialişti scafandri de la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din ţară şi conduse de personal al Gărzii de Coastă.
 

„Acum venim cu un pas înainte, punând echipaje suplimentare direct pe plajă şi direct în apă, folosind ambarcaţiunile care au fost achiziţionate, o parte, anul trecut, prin fonduri structurale. (…) Sunt ambarcaţiuni de căutare-salvare şi subliniez şi eu mulţumirile pentru Paza de Coastă, pentru sprijinul lor în pregătirea colegilor de la Pompieri şi în operarea acestor ambarcaţiuni în această fază. Pe lângă ele, mai sunt un număr de ambarcaţiuni rapide de intervenţie, care sunt amplasate tot pe parcursul plajelor“, a mai spus Raed Arafat.

 
Pentru asigurarea intervenţiei pe Autostrada A2, în fiecare weekend din sezonul estival, se pun în aplicare măsurile pentru asigurarea intervenţiei. ISU Bucureşti asigură intervenţia între centura capitalei şi km 39 cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare; ISU Călăraşi asigură intervenţia pe segmentul km 39 - km 139, cu două ambulanţe SMURD, o autospecială de descarcerare şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare. ISU Ialomiţa asigură intervenţia pe segmentul km 139 - km 159, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare, iar ISU Constanţa asigură intervenţia pe segmentul km 159 - intersecţie cu Autostrada A4, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare. Pentru Autostrada A4, ISU Constanţa va asigura intervenţia pe segmentul Ovidiu - Agigea, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de lucru cu apă şi spumă cu modul de descarcerare.







Ti-a placut articolul?

Comentarii