Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliţiştii de frontieră, colindaţii de copiii de la Poarta Albă

ro

18 Dec, 2010 00:00 1818 Marime text
colinde.jpgSpiritul Crăciunului s-a făcut simţit la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa. Nu mai puţin de 32 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal al Grupului Şcolar Agricol Poarta Albă i-au colindat ieri pe poliţiştii de frontieră constănţeni. Prin cântecele lor, cei mici au reuşit să recreeze în cadrul inspectoratului o atmosferă de basm şi de poveste, încântându-i pe cei prezenţi cu dansurile lor şi cântecele specifice acestei perioade a anului.

Cei 32 de elevi au fost însoţiţi de directorul Grupului Şcolar Agricol Poarta Albă, Angelica Târnă, de directorul adjunct al instituţiei, Doina Grozea, profesorul îndrumător Ialdz Alibec şi de instructorul de dansuri populare Virgil Prodan. Înfiinţat în 2008, Ansamblul Portiţa, format din copiii Grupului Şcolar Agricol Poarta Albă, a reprezentat cu succes România la festivalurile internaţionale. Ieri, elevii cu vârste cuprinse între 14 şi 18 ani, au venit la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră, unde au colindat, au dansat şi au jucat hore dobrogene şi armâneşti, spre bucuria celor veniţi să asiste la spectacol. "Este pentru prima dată când copiii îi colindă pe poliţiştii de frontieră constănţeni. Deoarece avem un protocol de colaborare cu Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Constanţa, am ţinut neapărat să venim şi să le urăm poliţiştilor cu ocazia sărbătorilor de iarnă să aibă un Crăciun fericit şi sărbători fericite alături de cei dragi", a declarat directorul Grupului Şcolar Agricol Poarta Albă. Pe parcursul celor patruzeci de minute cât a durat spectacolul, publicul a fost delectat de colindele interpretate de cei mici, dar mai ales de dansurile populare dobrogene, armâneşti şi ţigăneşti puse în scenă de Ansamblul Portiţa. Un moment artistic cu totul deosebit din punct de vedere vizual a fost cel al dansurilor ţigăneşti când copiii, costumaţi în veritabili membri ai unei şatre, au avut o coregrafie de neuitat. Fustele colorate ale fetelor, dar şi pălăriile specifice zburau dintr-o parte în alta, sub ochii încântaţi ai asistenţei. Potrivit directorului Grupului Şcolar, costumele reprezintă o investiţie foarte mare, fiind fabricate la Bucureşti, iar achiziţionarea lor fiind posibilă cu sprijinul Primăriei Poarta Albă, prin edilul Vasile Delicoti. La sfârşitul serbării, cei mici, dar şi cei mari au primit cadouri din partea gazdelor şi invitaţia de a le mai colinda.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii