De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
11:34 28 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Osman Asan rămâne după gratii L-ar fi lovit cu maşina pe cel care l-ar fi accidentat în trecut

ro

03 Mar, 2016 00:00 523 Marime text
 

Magistraţii Tribunalului Constanţa au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive faţă de Osman Asan, măsură pe care o menţin. Totodată, judecătorii constănţeni au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Decizia nu este definitivă.
 
Potrivit procurorului Zafer Sadâc, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, Osman Asan ar fi fost lovit cu maşina de un bărbat, în 2014, însă de atunci şi până acum acestuia nu i-ar fi trecut ranchiuna. Astfel că, pe 2 februarie, în jurul orei 17.00, Osman Asan, conducând un autoturism Mercedes Vito, l-a văzut trecând strada pe vinovatul accidentului petrecut în urmă cu doi ani, şi, orbit de furie, ar fi tras intenţionat de volan, pentru a-l accidenta pe acesta. Mai mult decât atât, s-ar fi dat jos din maşină şi ar fi încercat să pună mâna pe victimă, însă aceasta s-ar fi speriat şi ar fi luat-o la fugă. Osman ar fi scos din maşină o bâtă de baseball şi ar fi fugit după rănit, pentru că ar fi vrut să îl lovească mai rău decât ar fi făcut-o cu maşina. Norocul victimei a fost că ar fi reuşit să sară un gard şi astfel s-ar fi putut salva din mâinile omului înfuriat, potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
 
Pentru a scăpa basma curată din această poveste, Osman Asan ar fi intrat cu maşina într-un gard şi ar fi mers la poliţie pentru a declara că el nu ar fi fost implicat în accidentul respectiv, ba mai mult, că fiul său ar fi fost la volan.
 
În urma cercetărilor, Osman Asan este acuzat de tentativă de omor, ameninţare şi tulburarea liniştii publice. În trecut, acelaşi Osman a mai fost condamnat, cu suspendare.

Ti-a placut articolul?

Comentarii