Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:08 11 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Judecator constantean sanctionat de CSM

ro

18 Mar, 2010 04:04 2634 Marime text
jude_des.jpgSecţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a finalizat ancheta în privinţa magistratului Ileana Alecxandru, din cadrul Judecătoriei Constanţa.

În urma judecării acţiunii disciplinare, reprezentanţii CSM au ajuns la concluzia că judecătorul cercetat pentru abaterile disciplinare constând în „exercitarea funcţiei, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, dacă fapta nu constituie infracţiune" şi „efectuarea cu întârziere a lucrărilor, din motive imputabile", trebuie să fie sancţionat. În acest caz, sancţiunea la care s-au oprit reprezentanţii din cadrul Secţiei pentru judecători în materie disciplinară, care au analizat cazul, a fost avertismentul. Potrivit articolului 98 din legea 303/2004 privind statutul magistraţilor, sancţiunile disciplinare care se pot aplica magistraţilor, proporţional cu gravitatea abaterilor, sunt avertismentul, diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la trei luni, mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la trei luni la o instanţă sau un parchet situate în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel ori în circumscripţia aceluiaşi parchet de pe lângă curtea de apel, revocarea din funcţia de conducere ocupată şi excluderea din magistratură.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mafia 18 Mar, 2010 16:41 Pai daia este coruptie peste tot si in cernavoda unde pol Doroiman de la frontiera Dode Adi de la capitanie si Romaniteanu de la vama face trafic cu motorina de ala vapoare