Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
21:08 18 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Judecat la Constanţa Afaceristul Dinel Staicu recunoaşte şi îşi aşteaptă pedeapsa

ro

11 Apr, 2014 00:00 800 Marime text
Omul de afaceri Dinel Staicu, judecat de Adriana Ispas, şefa Curţii de Apel Constanţa, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă, a recunoscut faptele imputate de procurori. În acest context, Staicu - condamnat deja la şapte ani de închisoare în dosarul fraudării Băncii Internaţionale a Religiilor, va beneficia de o pedeapsă redusă, graţie prevederilor legale. Curtea de Apel Constanţa se va pronunţa asupra cauzei la data de 18 aprilie. Între timp, procesul celorlalţi inculpaţi din acest dosar continuă tot la Curtea de Apel Constanţa.
 
Pe data de 20 noiembrie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a lui Dinel Staicu, dar şi a altor persoane, printre care se află Veronica Cîrstoiu, fost judecător al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Veronica Cîrstoiu este acuzată de luare de mită, trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, instigare la spălare a banilor, comisă în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită, înşelăciune în formă continuată (65 acte materiale), două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (65 acte materiale). Conform DNA, „în cursul lunii februarie 2012, inculpata Cîrstoiu Veronica, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, a primit, prin inculpata Dascălu Adriana, suma de aproximativ 630.000 euro de la inculpatul Staicu Dinel, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată, o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, într-un dosar în care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor)“.
 
„Apartament în Bucureşti“
 

„Banii au fost primiţi prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana. La 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Cîrstoiu Veronica a pronunţat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Staicu Dinel în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. În scopul menţionat, anterior pronunţării deciziei, Dascălu Adriana a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro şi, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinşi, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor.Pentru a disimula originea ilicită a banilor primiţi (suma de aproximativ 630.000 euro), judecătoarea Cîrstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiţi sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în Bucureşti, la preţul de 636.642,8 lei) (...)“, au conchis procurorii Anticorupţie.

Ti-a placut articolul?

Comentarii