Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:20 16 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infracţiuni judiciare

ro

08 Apr, 2013 00:00 1483 Marime text
Poliţiştii Secţiei 4 au fost sesizaţi de către un minor de 17 ani, din Constanţa, cu privire la faptul că în ziua de 5 aprilie, în timp ce se deplasa pe stradă, o persoană necunoscută i-a sustras din buzunarul hainei un telefon mobil.

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat un minor de 17 ani, din Constanţa, asupra căruia a fost găsit bunul reclamat.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, care au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, cu minorul în stare de libertate, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

În aceeaşi zi, poliţiştii din Lumina au fost sesizaţi de către un bărbat din localitate cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din autoturism suma de 450 de lei. Deplasaţi la faţa locului, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că suspecţi de comiterea furtului sunt doi minori de 14, respectiv 15 ani, din localitatea Lumina, care, prin spargerea geamului autoturismului, au sustras din interior suma de 450 de lei, cauzând un prejudiciu total de 700 de lei. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi minori.

Poliţiştii din Medgidia, împreună cu jandarmii din cadrul Detaşamentului 7 Medgidia, l-au surprins în flagrant pe Florin D., de 29 de ani, din localitatea Ciocăneşti, judeţul Călăraşi, în timp ce sustrăgea  dintr-un autoturism mai multe bunuri. Prejudiciul în valoare de 180 de lei a fost recuperat şi predat părţii vătămate. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspectul în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Poliţiştii din Independenţa au fost sesizaţi de către un bărbat de 71 de ani cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras din curtea locuinţei mai multe bunuri din fier. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că suspecţi de comiterea furtului sunt Marian S., de 27 de ani, şi Mihai C., de 39 de ani, ambii din localitatea Movila Verde. Cu ocazia documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi, poliţiştii au stabilit că aceştia sunt suspectaţi de săvârşirea a încă două furturi, comise în lunile ianuarie şi februarie. Cercetările sunt continuate de către poliţişti, cu suspecţii în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii