Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:59 22 07 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Flagrant la Constanţa! Un bărbat şantaja un afacerist constănţean

ro

17 May, 2017 15:38 928 Marime text


Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au prins, în flagrant, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care a șantajat, în repetate rânduri, un om de afaceri din Constanța, ce i-a oferit suma de 4500 de lei.
 
Astfel, ieri, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au organizat un flagrant, în interiorul unui restaurant din Constanța, pentru prinderea lui C.C., în vârstă de 36 de ani, din Constanța, bănuit de săvârșirea infracțiunii de șantaj.


 
Respectivul bărbat, fost angajat la restaurantul în cauză, a solicitat suma de 1.000 de euro, în repetate rânduri, unui om de afaceri din municipiul Constanța, amenințându-l că va face publice aspecte nereale cu privire la o boală transmisibilă dobândită pe perioada angajării, aspect ce ar fi atras controale din partea instituțiilor abilitate ale statului.
 
Polițiștii constănțeni l-au imobilizat pe bărbat după ce acesta primise suma de 4.500 de lei de la omul de afaceri.


 
Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, fiind escortat și introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța.

Potrivit unor surse, flagrantul a avut loc în restaurantul La Scoica.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii