Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
09:16 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Femeia care l-a judecat pe fostul şef al Informaţiilor din Constanţa, promovată! (rechizitoriu)

ro

12 Oct, 2015 00:00 595 Marime text


Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii va analiza, în şedinţa de mâine, propunerea de delegare în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Apel Bucureşti a Marianei Constantinescu, preşedinte al Secției a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, din cadrul aceleiaşi instanţe.
 
Constantinescu a fost numit judecător prin decret prezidenţial, în luna mai 1996, la Judecătoria Sectorului 3.
 
Mariana Constantinescu a judecat, printre altele, şi dosarul în care Sorin Blejnar, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a fost deferit Justiţiei alături de mai multe persoane, printre acestea aflându-se Viorel Comăniţă, fost şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor, şi Florin Dan Secăreanu, fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa.
 
Iniţial, dosarul fusese trimis spre soluţionare Marianei Constantinescu, însă, după mai multe termene, magistratul a formulat o cerere de abţinere. Astfel, cauza a fost repartizată judecătoarei Corina Ciobanu.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au reținut că „Blejnar Sorin, preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Comăniţă Viorel, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi Secăreanu Florin, ofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, au sprijinit activitatea grupului, garantându-i protecţia, în virtutea funcţiilor pe care le deţineau“.
 
„Inculpaţii cunoşteau activitatea grupării şi au participat în mod repetat la întâlniri cu liderii acesteia, însă nu şi-au exercitat atribuţiile pentru a stopa fraudarea bugetului, folosind în schimb informaţiile pe care le deţineau şi poziţia pe care o aveau pentru a sprijini funcţionarea mecanismului evazionist“, potrivit rechizitoriului.

Citeşte şi 
Averea şi interesele
Cine îi judecă pe foştii şefi ai banilor şi ai Vămilor din România, dar şi pe cel al Informaţiilor din Constanţa (document)

 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Sorin Blejnar, Viorel Comăniţă, Florin Dan Secăreanu şi alţii. Prejudiciu, 56 de milioane de euro (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii