De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
17:02 23 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv Şefa unui oficiu poştal din Constanţa a sustras bani din fondul de pensii. A recunoscut tot. Detalii

ro

06 Aug, 2016 00:00 2030 Marime text
În nota explicativă, inculpata recunoaşte că şi-a însuşit contravaloarea acestui din urmă mandat“, potrivit instanţei.

Nu numai că pensiile sunt mici în România, dar adesea există şi riscul ca ele să nu mai vină deloc, uneori „graţie“ tocmai factorilor poştali, care ar trebui să asigure continuitatea între stat şi oameni. Din nefericire, astfel de fapte ne fac să ne dăm seama că ingineriile financiare nu mai sunt de mult apanajul exclusiv al giganţilor economici, ci scheme de tras statul pe sfoară se produc şi la o scară mult mai mică, de exemplu, de către poştaşi.

 
Recent, Judecătoria Constanţa a decis condamnarea unei poştăriţe, ce avea funcţia de diriginte şi casier, după ce femeia a fost găsită vinovată de delapidarea pensiilor şi a cupoanelor bancare ale mai multor oameni. Din datele de la dosar şi din probele administrate în timpul anchetei a reieşit faptul că „ingineria financiară“ era de aşa natură încât banii erau mutaţi dintr-o parte în alta, fără ca cineva să îşi dea seama pe parcursul unui an de lipsa banilor, mai exact, a sumei totale de 28.794,82 de lei, bani ulterior recuperaţi.

Prejudiciul calculat de anchetatori, aproape 30.000 de lei 

Negru pe alb, povestea sună cam aşa: „Inculpata (…), în calitate de angajată la oficiul poştal, în funcţia de diriginte şi casier, în perioada ianuarie 2012 - februarie 2013, şi-a însuşit în mod nelegal sumele din mandatele de pensii şi depozitele (…), prejudiciul creat fiind de 28.794,82 de lei“.
 
Pe parcursul procesului, poştăriţa a recunoscut faptele şi a declarat că este de acord şi să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii, cu toate că avocatul a susţinut că aceasta nu poate presta o astfel de activitate, întrucât în prezent lucrează în străinătate.

„Credea că va scăpa“ 

Iată cum a stat situaţia de fapt, conform propriilor declaraţii date de fosta poştăriţă în timpul anchetei: „În luna ianuarie 2012 a constatat un minus în gestiune de 14.000 de lei, minus pe care nu l-a declarat la data constatării şi l-a acoperit din bani împrumutaţi“. Mai departe, „în ianuarie 2013, a luat banii din gestiune pentru a-şi achita datoria astfel creată. La data de 13.02.2013, la efectuarea controlului inopinat, nu a declarat lipsa în gestiune la începutul inventarierii deoarece «s-a speriat şi nu a ştiut ce să fac㻓. Mai mult, se arată în documentele de la instanţă, „a încercat să justifice lipsa în gestiune cu corpuri de mandate achitate şi înregistrate în decontul bănesc din data de 12.02.2013 deoarece «credea că va scăpa»“.

Pensiile nu au mai ajuns la oameni 

Procurorii au mai stabilit că poştăriţa, în lunile septembrie - decembrie 2012, ar fi achitat trei mandate de pensie cu date nereale, în valoare de 16.806 lei, „a decontat aceste mandate de pensie ca fiind achitate, dar nu a înmânat titularilor sumele cuvenite - «banii rămâneau pentru justificarea în gestiune»“. Aşadar, banii nu au mai ajuns la oameni decât cu întârziere, pentru doi dintre aceştia, în timp ce un al treilea pensionar şi-a primit drepturile cuvenite pentru luna noiembrie 2012 abia în februarie 2013, în timpul controlului. „În nota explicativă, inculpata recunoaşte că şi-a însuşit contravaloarea acestui din urmă mandat“, potrivit instanţei.
 
Totodată, aceasta şi-a însuşit, tot conform propriilor declaraţii, şi contravaloarea unora dintre carnetele de economii ce trebuiau, de asemenea, livrate către oameni. În aprilie 2013, la finalul cercetării disciplinare demarate, femeii i s-a desfăcut contractul de muncă.

Poşta şi-a recuperat integral prejudiciul  

La finalul procesului, femeia a fost condamnată la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar poşta şi-a recuperat integral prejudiciul. Pe de altă parte, fosta poştăriţă a fost obligată şi să achite suma de 3.500 de lei, cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 2.500 de lei a costat numai ancheta propriu-zisă, iar restul de 1.000 de lei - costurile de la instanţă.
 
Cu toate acestea, procesul a ajuns la Curtea de Apel Constanţa, căci nici procurorii şi nici fosta poştăriţă nu au fost mulţumiţi de hotărârea iniţială a instanţei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii