De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
19:35 21 01 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Mazăre, nervos Dosarul Retrocedărilor din Constanţa a primit al 66-lea termen de judecată (rechizitorii)

ro

11 Mar, 2015 00:00 534 Marime text
Judecătoarea Corina Cornelia Dăescu, din Curtea de Apel Bucureşti, a acordat, ieri, cel de-al 66-lea termen de judecată al Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. Cauza a fost amânată pentru data de 24 martie, spun surse judiciare.
 
În cauză, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu presupusa restituire şi atribuire aparent nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleză. Prin aceste presupuse fapte, ar fi fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane de euro (dintre care 77,77 de milioane de euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane de euro, prejudiciu în dauna municipiului Constanţa). Printre inculpaţii dosarului se află foştii membri ai comisiei de aplicare a Legii 10/2001 din cadrul Primăriei Constanţa: Radu Ştefan Mazăre - primarul municipiului Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu - fost consilier municipal, actualmente preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Constantin Racu - fost director al Direcţiei Administraţie Publică (la data trimiterii în judecată), Daniela Ramona Dospinescu - directorul Direcţiei Patrimoniu (la data trimiterii în judecată), Marica Ion - directorul Direcţiei Tehnic Investiţii (la data trimiterii în judecată), Dan Miron - fost consilier municipal şi consilierii juridici (la data trimiterii în judecată), Cristian Tălpău, Nora Alina Chircă şi (fost) Bogdan Ghiţulescu. În sarcina celor mai sus precizaţi s-au reţinut infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obţinerea de avantaje patrimoniale, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.
 
La termenul de ieri a fost prezent şi Radu Ştefan Mazăre, care a făcut câteva declaraţii despre dosarul în care este judecat prietenul său, Sorin Gabriel Strutinsky. „Ce legătură are licitaţia şi firma la care el este acţionar, la care eu nu mai sunt de 12 ani? A câştigat firma prin care el era acţionar şi a participat legal la licitaţie. Este şi foarte moral. Ce legătură are afacerea pe care o desfăşori la Târgu Jiu şi licitaţia pe care eu o desfăşor la hotel?“, a mai afirmat Mazăre, vizibil deranjat de subiect.
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza rechizitoriul Dosarului Retrocedărilor din Constanţa. 

Citeşte şi 

Radu Mazăre, nervos pe holurile Curţii de Apel Bucureşti
„Voiam să vă arăt acea sesizare de la DNA ... dar vrei să-ţi răspund la ce mă întrebi?”
 
 
Rechizitoriu
Trimitere în judecată Gabriel-Sorin Strutinsky, „trezorierul“ tandemului Mazăre - Constantinescu (document)


 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii